Întregul demers al afacerii a necesitat o investiţie totală de 80.000 de euro, în crearea conceptului, stocul iniţial de marfă, site, prezenţa la târguri de profil, un depozit cu logistică proprie şi showroom de prezentare poziţionat în Centrul Capitalei.
Cătălin şi Denisa Ştefan conduc afacerea de familie Rose Home şi deţin o experienţă de peste 15 ani în domeniul ospitalităţii. Denisa a lucrat în partea operaţională pentru Grupul Accor, iar Cătălin pe partea de achiziţii şi ulterior ca F&B Director pentru Hotelul Novotel, când în anul 2017 a decis să se alăture demersului antreprenorial al soţiei şi împreună să se ocupe de managementul şi dezvoltarea companiei.
„Am început dezvoltarea afacerii într-o perioadă de boom a zonei de e-commerce, am vrut să împletesc o pasiune personală cu experienţa acumulată și să activez într-un domeniu în creștere. Ulterior, am trecut de la site-ul cu decoraţiuni la piaţa de veselă şi produsele de servire colorate, pentru că mi-am dorit să pun în evidenţă tendinţele în materie de design şi care să permită prezentarea preparatelor culinare într-un mod cât mai atrăgător", declară Denisa Ştefan, fondator și managing partner, Rose Home.
20 de branduri de veselă, tacâmuri și pahare
Portofoliul Rosehome este reprezentat de peste 20 branduri internaţionale de producători din domeniul veselei de porţelan şi ceramică, tacâmuri, pahare, produse de prezentare şi servire din lemn, melamina, inox sau fontă şi lucrează cu lanţuri hoteliere de trei-patru-cinci stele, lanţuri de resturante şi cafenele, locaţii HoReCa mici şi medii, baruri, bistro-uri, centre de evenimente şi un procent mai mic de persoane fizice venite direct din site.
Circa 90% dintre produsele din portofoliul Rose Home sunt destinate către HoReCa şi 10% către zona de B2C.
Pentru anul 2022, fondatorii vizează afaceri de 1,3 milioane de euro şi îşi propun o creştere a veniturilor cu 30% faţă de 2021. Pe termen mediu, compania analizează oportunitatea de a îşi extinde operaţiunile online pe piaţa din Bulgaria şi de a intra în piaţa de producţie de veselă.
Studiu Glovo România: Directori din HoReCa și retail nu se simt pregătiți în fața unei crize globale
