Lectură de 3 minute

22 Feb 2023 - Știri și Noutăți

Peste un milion de tranzacții cu cardul la Twispay, în 2022: care a fost valoarea tranzacției medii

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Instituția financiară Capital Financial Services S.A., care operează sub brandul Twispay, a procesat, în anul 2022, peste un milion de tranzacții reușite cu cardul, cu peste 50% mai mult față de 2019. Valoarea tranzacției medii a fost de aproximativ 200 de lei.  

Sursa foto: Twispay

“Faptul că am înregistrat mai multe tranzacții decât în oricare dintre anii anteriori, ne demonstrează că soluția noastră de plată este într-o etapă de adopție, în care tot mai multe magazine aleg să proceseze cu noi, în timp ce clienții existenți își cresc volumele acceptate prin platforma Twispay. Scăderea valorii medii de tranzacție de la 70 de euro în 2021, la aproximativ 40 de euro, în 2022, este, de asemenea, un simptom al diversificării portofoliului nostru de clienți, care a crescut anul acesta cu 25%”, declară Augustin Dobre, CEO Twispay.

Principalele industrii pe care instituția financiară le deservește sunt cea de IT&C, asigurări, beauty, turism, F&B. Portofoliul de clienți Twispay este unul complex, care include companii de IT, furnizori de produse culinare (Fit4You Delivery, French Revolution), dispozitive și accesorii audio-video (AVStore), beauty (MyGeisha), utilități și multe altele. Instituția financiară poate gestiona atât tranzacții unice, specifice industriei de e-commerce, cât și tranzacții recurente, de tipul abonament.

Din punct de vedere tehnic, 2022 a fost anul în care Twispay a procesat independent primele tranzacții cu carduri Visa, folosindu-și licența de membru principal. Astfel, în prezent, acceptarea la plată și decontarea tranzacțiilor realizate cu carduri Visa se face direct de către Twispay, fără a necesita o altă instituție financiară intermediară. Pentru comercianți, noua procedură, semnificativ mai simplă, vine cu procese mai rapide de decontare.

În 2023, Twispay își propune o creștere a numărului de tranzacții procesate cu peste 20%.

Twispay a înrolat XOXNO, primul său client din Web3

În 2022, Twispay a devenit partenerul de plăți al platformei de NFT-uri XOXNO, facilitând, astfel, achiziție de produse din universul Web3. Furnizând servicii de acceptare la plată a monedelor convenționale (cunoscute sub numele de FIAT), Twispay contribuie la transformarea achiziției de tokenuri nefungibile într-o practică deschisă publicului larg. Astfel, compania creează o punte de legătură între lumea tradițională și cea bazată pe tehnologia blockchain.

În 2023, magazinele online vor pune accentul pe integrarea plăților în traseul consumatorului

Conform reprezentanților Twispay, tot mai mulți operatori de magazine online consideră procesarea plăților o parte importantă a traseului consumatorului, esențială pentru generarea de vănzări. De aceea, își doresc platforme de plată eficiente, care să permită hiperpersonalizarea experienței, să ofere acces la statistici despre clienți și să îi ajute să crească procentul de vânzări finalizate cu succes.

Pentru industria de e-commerce, cele mai mari provocări ale anului sunt cele legate de protecția datelor și a fondurilor.

Citeste si:
Cotnari vrea o nouă secție de prelucrare mecanizată a strugurilor, într-un buget de investiții de circa 20 de milioane de lei
Cotnari vrea o nouă secție de prelucrare mecanizată a strugurilor, într-un buget de investiții de circa 20 de milioane de lei

Parte a rețelei MultiversX (Elrond), Capital Financial Services, care operează prin brandul Twispay, este o instituție emitentă de monedă electronică, prima de acest fel licențiată în 2013 de către Banca Națională a României. Compania oferă servicii de emitere de monedă electronică și de procesare de plăți pentru tranzacții online, prin intermediul VISA, Mastercard sau prin alte metode de plată alternative.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Peste un milion de tranzacții cu cardul la Twispay, în 2022: care a fost valoarea tranzacției medii