Lectură de 2 minute

20 Apr 2021 - Știri și Noutăți

PepsiCo anunță un nou obiectiv pentru 2030: extinderea practicilor de agricultură regenerabilă pe aproape 3 milioane de hectare

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

PepsiCo, unul dintre liderii industriei de produse alimentare și băuturi răcoritoare, va extinde până în 2030 practicile de agricultură regenerabilă pe 2,8 milioane de hectare, suprafață aproape egală cu întreaga sa amprentă în agricultură.

Compania estimează că va elimina cel puțin 3 milioane de tone de emisii de gaze cu efect de seră, până la sfârșitul deceniului.

”Agricultura este fundamentul sistemului alimentar, cu toate acestea, în ultimul secol, practicile agricole convenționale au contribuit la pierderea și degradarea semnificativă a solului. Numai în Uniunea Europeana, 13 țări s-au declarat deja afectate de degradarea solului. Sistemul alimentar contribuie la aproximativ 1/3 din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră”, se arată în comunicatul de presă emis.

Compania se va concentra pe următoarele zone:

  1. Răspândirea adoptării practicilor agricole regenerabile pe 7 milioane acri (2,8 milioane hectare). PepsiCo va continua să colaboreze cu fermierii din 60 de țări, în vederea adoptării practicilor care au un impact pozitiv asupra mediului.

  2. Îmbunătățirea condițiilor de trai a mai mult de 250.000 de oameni din lanțul său de aprovizionare agricolă și a comunităților, inclusiv creșterea independenței economice a femeilor.

  3. Obținerea a 100% din ingredientele cheie din surse regenerabile, prin includerea în program nu numai a culturilor sale directe (cartofi, porumb integral, ovăz și portocale), ci și a culturilor cheie de la terțe părți, cum ar fi cele de uleiuri vegetale și cereale.

PepsiCo obține materie primă din 60 de țări și susține peste 100.000 de locuri de muncă în lanțul de aprovizionare agricolă. De la finalul anului 2020, culturile directe ale PepsiCo sunt 100% sustenabile în 28 de țări. La nivel global, 87% din culturile directe sunt obținute în mod sustenabil prin intermediul Programului de Agricultură Regenerabilă.

Citeste si:
Cum să alegi aplicația potrivită pentru managementul culturilor tale agricole?
Cum să alegi aplicația potrivită pentru managementul culturilor tale agricole?

Agenda pentru agricultura pozitivă este un alt pas în strategia PepsiCo Pozitiv și vine în continuarea anunțului recent al companiei de a-și dubla obiectivul climatic bazat pe știință, vizând o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în lanțul său valoric cu peste 40% până în 2030, precum și respectarea angajamentului de a avea emisii nete zero până în 2040.

Produsele PepsiCo sunt ajung la consumatori din peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume, de un miliard de ori pe zi. PepsiCo a generat o cifră de afaceri de peste 70 de miliarde dolari în 2020, adus de un portofoliu de alimente și băuturi care include Frito-Lay, Gatorade, Pepsi-Cola, Quaker Tropicana și SodaStream. Portofoliul PepsiCo este format dintr-o gamă de produse alimentare și băuturi, printre care 23 de branduri ce generează fiecare, anual, peste 1 miliard de dolari în vânzări de retail.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  PepsiCo anunță un nou obiectiv pentru 2030: extinderea practicilor de agricultură regenerabilă pe aproape 3 milioane de hectare