Lectură de 2 minute

09 Nov 2022 - Știri și Noutăți

Penny deschide încă două magazine și ajunge la 317 unități în România

Cristina Marin

Abonează-te pe  

Penny unul dintre retailerii din România,  deschide două noi magazine în Sărmașu, județul Mureș, și în Săliște, județul Sibiu. 

Sursa foto: Penny

Magazinul Penny din orașul Sărmașu, de pe Str. Teilor, nr 1, are o suprafață de vânzare de 856.45 mp. Acesta dispune de 39 de locuri de parcare neexclusive, dintre care 2 locuri sunt pentru persoanele cu dizabilități. Echipa noului magazin este formată din 16 persoane.

Magazinul Penny din orașul Săliște, de pe Str. Gării, nr 32-34, are o suprafață de vânzare de 854.25 mp. Parcarea generoasă dispune de 76 de locuri de parcare neexclusive, dintre care 4 locuri sunt pentru persoanele cu dizabilități. Noul magazin are un număr de 16 angajați.

În plus, noul Penny oferă soluții simple, adaptate stilului de viață alert, precum produsele ready to eat, dar și cele semipreparate, refrigerate sau congelate.

Până în 2029, Penny își propune să atingă cifra de 600 de magazine. În materie de logistică, la finalul anului trecut, Penny a inaugurat cel de-al patrulea depozit de la Filiași, județul Dolj.

Penny a început un amplu program de certificare BREEAM (Building Research Establishment's Environmental Assessment Method) pentru toate magazinele pe care le construiește în prezent. Demersul exemplar la nivel european al discounterului Penny a fost demarat în urmă cu doi ani, iar pe parcurs retailerul a înregistrat rezultate impresionante, unul dintre acestea fiind magazinul Penny Otopeni, care a fost desemnat cea mai sustenabilă clădire din Centrul și Estul Europei în cadrul BREEAM Awards 2021.

Din februarie 2022, centrul logistic Penny de la Filiași este clădirea industrială cu cel mai mare punctaj la BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assesment Methodology) International New Construction 2016. Rezultatul obținut este unul excepțional Outstanding – 92,89%. Ca urmare a unei investiții de 26 de milioane de euro, depozitul dispune în prezent de numeroase funcționalități, care îl fac prietenos cu mediul.

Penny este face parte din grupul german REWE, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua Penny în România este alcătuită din 317 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 5.800 de angajați.

Citeste si:
Programul Promenada Mall de Paște: în ce zile va fi deschis centrul comercial
Programul Promenada Mall de Paște: în ce zile va fi deschis centrul comercial

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Penny deschide încă două magazine și ajunge la 317 unități în România