Lectură de 3 minute

06 Jan 2023 - Știri și Noutăți

Noutăți la Sezamo: supermarketul online a introdus plata cash pentru comenzile online

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Supermarketul online Sezamo, parte a grupului european Rohlik, a introdus plata în numerar pentru comenzile plasate online. Astfel, clienții pot opta pentru trei variante de a achita contravaloarea cumpărăturilor: cu cardul online, cu cardul la curier sau în numerar la curier. Comanda poate fi făcută dintr-o selecție grozavă de peste 11.000 de produse și este livrată în 3 ore sau la ora programată, cu fereastră de livrare de 15 minute sau o oră, în funcție de preferințele clienților.

Sursa foto: Sezamo România

Plata cash a fost introdusă pe 19 decembrie, România devenind astfel a treia țară din grupul Rohlik, pe lângă Cehia și Ungaria, în care s-a introdus această opțiune de plată.

Chiar dacă majoritatea clienților noștri aleg plata cu cardul, atât din comoditate, cât și pentru siguranță, înțelegem că sunt români care încă utilizează plățile în numerar și ne-am dorit să le oferim și această posibilitate. De când am introdus alternativa de plată și până în prezent, 15% dintre clienți au optat pentru plata în numerar la curier, majoritatea dintre ei fiind din București.

Magda Costache, Chief Financial Officer Sezamo România

Plata în numerar este disponibilă pentru persoanele fizice pentru sume care nu depășesc 10.000 de lei, iar pentru persoane juridice, sume care nu depășesc 5.000 de lei. În cazul persoanelor juridice, există și clienți care aleg plata la termen, la 14 zile.

Retail jobs

Sezamo oferă o selecție de peste 11.000 de produse, precum produse proaspete direct de la fermieri autohtoni, alimente de la artizani locali, dar și branduri internaționale de tip supermarket, toate într-un singur loc. În plus, compania oferă garanția „Banii înapoi garantat” pentru eventualitatea în care clientul nu este mulțumit de un produs, fără întrebări suplimentare.

Mai bine de o treime dintre produsele oferite de Sezamo provin de la producători locali de fructe, legume, mezeluri, lactate și produse apicole din toată țara. Clienții pot savura produse de la branduri locale precum Huzur, Moș Iosif, Brot Manufactur, Arc Bakery, Lolita, Vascar, Fabrica de Bere Grivița, Deltaica sau Origini. Există, de asemenea, un larg sortiment de produse BIO și ecologice, printre care și brandurile recunoscute la nivel european Alnatura și Alce Nero, iar clienții pot aplica filtre de căutare pentru a găsi mai ușor produsele în funcție de preferințele sau nevoile lor alimentare.

Sezamo oferă o întreagă secțiune specializată dedicată veganilor cu burgeri grozavi fără carne de la Beyond Meat și alternative pentru lactate de la NoMoMoo, iar mamele pot obține alimente organice de la Organix și Holle, alături de scutece ECO de la Nuumi și Bamboo Nature.

Citeste si:
Legea Cashback crește numărul de POS-uri în România: de 7 ori mai multe solicitări de instalare POS-uri la Global Payments
Legea Cashback crește numărul de POS-uri în România: de 7 ori mai multe solicitări de instalare POS-uri la Global Payments

Toate produsele comandate sunt livrate către clienți din depozitul de 12.000 m2 situat în nordul Bucureștiului, care include spații de depozitare ambientală și unități cu temperatură controlată, care permit păstrarea produselor în condiții cât mai bune și reducerea costurile de energie.

Sezamo este un supermarket online, parte din grupul european Rohlik, unul dintre cele mai importante companii de e-grocery din Europa. Deja activ în: Cehia (Rohlik.cz), Ungaria (Kifli.hu), Austria (Gurkerl.at) și Germania (Knuspr.de), Rohlik se lansează în România în 2022, sub brandul Sezamo. Implementând tehnologie și logistică de vârf la nivel mondial pentru a livra o gamă largă de produse de calitate (10000 SKU+), Sezamo oferă o fereastră de livrare de 15 minute, cu livrare în 3 ore de la plasarea comenzii sau livrare programată.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Noutăți la Sezamo: supermarketul online a introdus plata cash pentru comenzile online