Lectură de 2 minute

27 Apr 2021 - Știri și Noutăți

Noriel obține un credit de 1,2 milioane de euro, prin schema de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Societatea Noriel Impex, una dintre cele mai mari companii de distribuție de jocuri și jucării din România, a beneficiat de un credit în valoare de 1,22 milioane de euro de la Raiffeisen Bank, garantat de EximBank în proporție de 90%, în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari.

Finanțarea va acoperi atât cheltuielile aferente contractelor comerciale ale companiei în derulare (de la achiziționarea mărfii și până la desfacerea produselor pe pietele interne și externe), cât și cheltuielile generale.

“Finanțarea ne va ajuta să susținem creșterea activității noastre, într-o perioadă în care avem lichidități limitate. În paralel cu dezvoltarea noastră pe piața locală, prin extinderea numărului de clienți și prin lărgirea portofoliului de produse, ne îndreptăm atenția și spre piețele externe.

Primele rezultate au venit în urma prezenței noastre la târgul de profil din Hong Kong în 2019 și 2020. Am încheiat parteneriate cu o serie de distribuitori din Grecia, Serbia și Croația pentru desfacerea propriilor articole, dar și pentru dezvoltarea de produse în regim . În prezent, suntem în negocieri pentru începerea colaborării și cu parteneri din Italia și Mexic”, a spus Bogdan Ciungradi, directorul general al Noriel Impex.

Parte a grupului Noriel (alături de Toys and Games SRL, responsabilă cu producția de jocuri și puzzle-uri, și Intertoy Zone SRL, divizia de retail, care are în România 83 de magazine și 600 de angajați), Noriel Impex SRL reprezintă componenta de distribuție. Înființată în 1995, compania asigură prezența la nivel național a mărcilor proprii Noriel și a celor cu distribuție exclusivă, prin intermediul rețelelor de retail și a distribuitorilor, dar și internațional, prin contracte directe cu parteneri externi.

Schema de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari

EximBank este o instituție specializată ce se implică în susținerea și promovarea mediului de afaceri românesc.

În cadrul programului guvernamental de susținere a companiilor mari, pe care EximBank îl implementează în urma mandatului primit din partea statului român, societățile mari și IMM-urile cu cifră de afaceri peste 20 de milioane de lei în 2019 pot beneficia de produse de finanțare si garantare cu componentă de ajutor de stat.

Termenul până la care companiile pot depune dosare de solicitare a produselor de finanțare și garantare din cadrul acestei scheme de ajutor de stat este 31 mai 2021.

Citeste si:
Magazinele nu vor fi închise în weekenduri. Marcel Ciolacu: Nu mai suntem în pandemie
Magazinele nu vor fi închise în weekenduri. Marcel Ciolacu: Nu mai suntem în pandemie

În luna aprilie, EximBank a acordat o finanțare în valoare de 100 de milioane de lei companiei prahovene de morărit și panificație Oltina. Fondurile sunt destinate asigurării necesarului de lichidități pentru activitatea curentă a companiei și au fost acordate cu garanție de stat emisă în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari.

Raiffeisen Bank, prezent în țară în 8 centre regionale pentru corporații, deține un portofoliu de peste două miliarde de euro în finanțări acordate corporațiilor.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Noriel obține un credit de 1,2 milioane de euro, prin schema de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari