Lectură de 3 minute

29 Nov 2023 - Știri și Noutăți

Noi metode de sancționare de la Consiliul Concurenței: inspectorii vor putea face verificări împreună cu Poliția

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Guvernul a aprobat ordonanța de urgență care transpune în legislația internă Directiva europeană nr 1/2019, numită și ECN+ (European Competition Network - Rețeaua Europeană de Concurență), care asigură instrumente suplimentare pentru aplicarea regulilor europene, cu scopul de a garanta independența autorităților de concurență și funcționarea corespunzătoare a pieței interne.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Astfel, actul normativ vizează independență în adoptarea deciziilor, eficientizarea instrumentelor de investigaţie și a programului de clemență şi permite cooperarea mutuală cu autoritățile de concurență la nivelul Uniunii Europene.

Ne îmbunătățim unele instrumente legale de depistare și sancționare a practicilor anticoncurențiale și preluăm noi atribuții. Cu toate acestea, mai sunt probleme care trebuie rezolvate. De exemplu, modalitatea politică de numire și stabilirea numărului persoanelor din Plen, adică a conducerii instituției, va fi abordată în parlament, unde se află în dezbatere un proiect de lege. De asemenea, problema resurselor rămâne nerezolvată: de peste 10 ani salariile angajaților nu au fost majorate, ceea ce a condus la migrarea personalului specializat și bine pregătit către mediul privat, care oferă pachete salariale și beneficii mult mai atractive.

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței

Actul normativ prevede consolidarea puterilor de inspectie, astfel încât inspectorii de concurență au dreptul de a citi/deschide/accesa orice informaţie aflată la dispoziţia companiei inspectate, indiferent de caracterul respectivelor informaţii sau de mediul în care sunt stocate (de ex. în cloud).

În același timp, la solicitarea Guvernului, atunci când există premise că mediul concurențial este distorsionat pe o anumită piață, în cazul analizelor derulate de autoritatea de concurență, aceasta poate efectua inspecții în baza autorizării judiciare.

De asemenea, este specificată posibilitatea de a efectua inspecții inopinate cu asistența structurilor de specialitate ale Poliției Române.

În ceea ce privește amenzile, este stabilită posibilitatea ca sancțiunile să se aplice la cifra de afaceri însumată, realizată la nivel mondial de toate persoanele fizice şi juridice ce constituie o entitate economică unică, precum și executarea de la membrii unei asocieri de companii a amenzilor impuse respectivei asocieri, prin luarea în considerare a cifrelor de afaceri totale ale membrilor, atunci când asocierea se dovedeşte a fi insolvabilă.

Citeste si:
AQUILA finalizează preluarea Parmafood
AQUILA finalizează preluarea Parmafood

De asemenea, actul normativ precizează acordarea de asistenţă reciprocă între autorităţile competente dintre statele membre cu privire la colectarea de probe, executarea deciziilor de impunere a unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu.

Ordonanța de Urgență mai prevede o abordare unitară a mecanismului de examinare a investițiilor străine de către Comisia de Examinare a investițiilor Străine Directe (CESID), în sensul examinării, pe lângă investițiile din spațiul non-UE, și a celor din Uniunea Europeană, asigurându-se astfel inclusiv o egalitate de tratament între investițiile UE și non-UE.

De asemenea, actul normativ vizează preluarea de către Consiliul Concurenței a unor atribuții suplimentare care derivă din aplicarea unor regulamente europene, respectiv Regulamentul privind subvențiile străine și Regulamentul privind contestarea piețelor digitale (DMA), precum și îmbunătățirea mecanismului (prevăzut de OUG nr. 77/2014) privind procedurile în domeniul ajutorului de stat la nivel central, regional și local, inclusiv
consolidarea măsurilor de recuperare ale ajutoarelor de stat considerate ca fiind acordate în mod ilegal sau utilizate abuziv.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Noi metode de sancționare de la Consiliul Concurenței: inspectorii vor putea face verificări împreună cu Poliția