Lectură de 10 minute

14 Mar 2022 - Știri și Noutăți

Nicu Vasile, președinte LAPAR: Îngrășămintele au crescut cu 400%. Noi vindem materie primă și importăm produs finit

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Invazia Rusiei în Ucraina nu ar afecta situația economică din România, însă țara nu este pregătită să acopere și să furnizeze nevoia de cereale a celor doi mari exportatori aflați în conflict, a declarat Nicu Vasile, președintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) pentru Retail.ro.

,,Noi suntem o țară unitară, acolo este problema lor, putem să spunem chiar că este o problemă internă, noi am aderat în 2007 la Comunitatea Europeană. În cazul în care avem probleme ne ajută vecinii. Dacă suntem 27 de țări în comunitatea europeană, la fel cum este sistemul american, Statele Unite, la fel o să funcționeze și în aceste state membre. Discutăm despre trafic în interiorul comunității europene. Să ne uităm la bugetul național, importul de produse agroalimentare ajunge undeva la trei miliarde de euro. Dacă mergem în stilul acesta, dezvoltăm și celelalte economii'', a explicat Nicu Vasile situația de la granițe.

Întrebat despre creșterea prețului la cereale, președintele LAPAR a explicat că România nu are nici resurse și nici forță de muncă calificată pentru producția din țară. În plus, președintele LAPAR vorbește despre scumpiri ale cerealelor, în timp ce prețul îngrășămintelor a crescut cu 400%.

,,Cerealele reprezintă produsul finit. Pentru a ajunge acel produs finit al fermierului la vânzare fermierii au nevoie de inputuri, avem nevoie de îngrășăminte, de semințe, de pesticide, avem nevoie de utilaje. Avem nevoie de forță de muncă calificată. Avem nevoie de digitalizare. Nu avem resurse și nici populație. În România avem o mare problemă privind prezența demografică. Toate aceste inputuri au crescut, înainte de a crește prețul la cereale. Îngrășămintele au crescut cu 400%, salariile au crescut, putem discuta chiar de pesticide, semințe și toate celelalte lucruri. Nu se reflectă, nu cred că fermierul mai discută de acea rată de profitabilitate'', a explicat președintele LAPAR.

Președintele LAPAR a adus în discuție și problema combustibilului și cum este afectată agricultura de lipsa de activitate din celelalte industrii. Președintele LAPAR pune problemele din acest sector pe gradul de sărăcie și de o lipsă a rentabilității în agricultură.

,,Nu avem industrii, deci agricultura și alimentația populației este dependentă de celelalte economii. Nu avem industrie de mașinia gricole, nu avem cercetare pe ceea ce înseamnă partea de semințe, pesticide. Din fabricile de îngrășăminte pe care le aveam câte mai funcționează? Am cerut chiar să facem o inventariere a acestor fabrici care pot fi repornite.

Nimeni nu și-a pus întrebarea de ce avem aceste lucruri. Din cauza gradului de sărăcie. Omul nu își vinde pământul dintr-o sărăcie, omul își vinde pământul dintr-o nevoie. Discutăm de un grad mare de fragmentare, de o lipsă a rentabilității în agricultură. Dacă înainte românul vindea 1,5 kilograme de grâu și cumpăra un litru de motorină, acum cât trebuie să vândă? Discutăm de 10 lei litrul de motorină acum. Acolo se va ajunge. Scumpești cu 15 bani, 20 de bani, 30 de bani, iar într-o săptămână ai scumpit cu un leu litrul de combustibil. Oamenii s-au obișnuit să crească prețurile'', a mai spus Nicu Vasile.

Nicu Vasile vorbește despre profitabilitatea din agricultura din România și despre măsurile economice concrete care trebuie să fie luate de autorități.

Citeste si:
Euro Grain Exchange 2024 – Semănând parteneriate, Recoltând oportunități nelimitate
Euro Grain Exchange 2024 – Semănând parteneriate, Recoltând oportunități nelimitate

,,Discutăm despre profitabilitatea muncii în România. Nu mai există așa ceva. Adică dăm puțin, primim puțin. Ne uităm cu jind la celelalte economii, dar ei vând produs finit. Discutăm despre amprentă de carbon, dar noi nu luăm măsuri pentru a duce cerealele în Peninsula Iberică, dar de acolo venim cu carne de porc. Prin acest consum de combustibil nu se realizează o poluare? De ce nu este dezvoltată zootehnia? De ce nu este dezvoltată prelucrarea? Sunt multe lucruri de discutat, dar de discutat strategic. Politica nu trebuie făcută din punct de vedere al câștigurilor celor pe care îi votăm, ci din punct de vedere economic, ca oamenii să simtă creșterea de trai, de bunăstare. Bunăstarea nu trebuie să o fac prin îndatorare, ci trebuie să o fac prin capitalizare. Este frumos când luăm bani de la bancă, dar suntem triști când trebuie să dăm banii înapoi. Tot așa trebuie să ne gândim și ca țară. Ne împrumutăm, dar când o să vină scadența, cine o va da? Lipsa noastră de performanță?'', a explicat președintele LAPAR.

România asigură doar consumul intern

Reprezentantul LAPAR susține că România nu poate furniza cereale către alte state, în situația în care invazia Rusiei în Ucraina afectează acest sector, având în vedere că România poate asigura necesarul doar pe plan intern.

Raportat la o populație de 19 milioane de locuitori, consumul necesar de grâu și de secară este de 3,1 milioane de tone, la fasole necesarul este de 518.000 de tone, în timp ce la cartofi consumul este de 1,5 milioane de tone, iar la legume de 2,4 milioane de tone. În plus, președintele LAPAR subliniază că producția la sfecla de zahăr ajungea la 570.000 de tone, în timp ce la floarea-soarelui ajungea la 218.000 de tone.

,,Noi nici nu știm ce populație avem în momentul de față. La Statistica României noi nu știm ce populație avem. Este fenomenal. Dcaă mă raportez la o populație de 19 milioane de locuitori, consumul nostru de grâu și secară este de 3,1 milioane de tone. Dacă mă refer la fasole înseamnă 518.000 de tone. Dacă mă refer la fasole, dar noi nu mai cultivăm fasole. Noi importăm din Egipt și din alte țări. La cartofi consumul este de 1,5 milioane de tone, la legume 2,4 milioane de tone. De aici trebuie să începem să facem strategia cu agricultura.

Acum avem mai multe locuri în sistemul universitar, decât în cel liceal/ profesional. Adică avem mai mulți șefi decât executanți. Asta înseamnă că noi nu mai producem, ci urmărim să facem altceva decât să facem producție. Nu mai discutăm nici despre producția de sfeclă de zahăr. Aveam undeva la 570.000 de tone de sfeclă de zahăr. La floarea-soarelui 218.000 de tone. România are anual un consum de 1,6 milioane de tone de carne. Ce facem noi cu aceste complexe zootehnice? Le-am băgat în faliment și le-am dus la fier vechi. De ce? Cream poluare'', mai susține președintele LAPAR.

Președintele LAPAR a adus în discuție și sectorul piscicol. România are un consum de 230.000 de tone de pește și produce 16.000 de tone. În plus, Nicu Vasile susține că România nu face parte din categoria celor mai mari exportatori, având în vedere că importă materie primă și exportă produs finit.

,,Noi nu suntem în stare nici să mai pescuim, avem cea mai vastă rețea hidrografică din Europa. Dacă înainte eram al treilea cel mai mare exportator de pește după Rusia și Germania,a cum suntem cel mai mare importator de pește. Noi avem un consum de 230.000 de tone de pește și nu producem decât 16.000 de tone, deci nici măcar să pescuim nu mai suntem în stare. Având în vedere acest lucruri credeți că suntem în stare să fim un mare furnizor de cereale în Europa?

Toate aceste producții, dacă facem o medie pe 5-6 ani de zile, înseamnă echivalentul a aproape șapte milioane de hectare. România are 9,7 milioane de hectare. Ar trebui să avem mai bine de 8 milioane de hectare ca să facem schimburi comerciale. Avem nevoie de fructe exotice și toate celelalte lucruri, produse pe care din cauza așezării noastre nu putem să le producem.

Dacă ne uităm la Statele Unite mai este o problemă, noi spunem că suntem cei mai mari exportatori. Noi vindem materie primă și importăm produs finit. Nu este bine, este total greșit. Este destabilizatoare din punct de vedere economic. Statele Unite au 10,2% din totalul agricol al lumii. Spre exemplu, în comparație cu Franța suntem mult mai mici. Noi nu trebuia să exportăm blugi, ci mere, legume, produse care intră direct în consumul populației. Avem patru milioane de hectare supuse deșertificării. Sistemul de irigații l-am stricat. Trebuie să facem o comasare și să discutăm despre rata profitabilității la nivel sectorial'', a explicat Nicu Vasile.

,,Avem o creștere a PIB-ului artificială''

România asigură doar 42% din cheltuielile la nivel național din sistemul privat din România, iar diferența de 58% este reprezentată și acoperită de împrumuturi, mai spune președintele LAPAR. În plus, Nicu Vasile susține că România are o creștere artificială a PIB-ului, nu una reală și că este nevoie de o reformă bugetară.

,,Vor să facem săptămâna de muncă de patru zile. Noi chiar vrem să muncim patru zile și să mâncăm 7 zile și eventual în cele 3 zile să mergem pe Coasta de Azur? E nonsens. Trebuie să fim realiști. Am vrut să avem capitalism, capitalismul înseamnă concurență, adică rezistă cel care este bine pregătit. Tu nu vrei să înveți, vrei să ai diplomă, iar când ești adult vrei să îți vină bani pe ajutorul social. Sunt lucruri realiste. Dacă ne tot mințim în stilul acesta nu o să o ducem bine. Noi avem o creștere a PIB-ului artificială, nu este una reală. Toate aceste lucruri duc la alte probleme. A venit scadența la împrumuturile pe termen scurt și acum facem împrumuturi pe termen lung ca să achităm datoriile din împrumuturile pe termen scurt. Noi tot rostogolim datoriile'', mai afirmă Nicu Vasile.

România nu este un stat unitar, iar majoritatea business-urilor sunt business-uri suport, astfel încât 60% dintre cele prezente în România sunt agenți de vânzări, susține Nicu Vasile. În plus, reprezentantul LAPAR susține că nu există o startegie nici în privința transporturilor.

Întrebat cât mai funcționează România în acest ritm, Nicu Vasile a răspuns: ,,Mult nu. Trebuie să ne deșteptăm și să găsim o strategie. Noi nici nu știm în ce direcție mergem. Nu poate exista o strategie atâta timp cât România este o țară pe persoană fizică. Nu am văzut un om care să gândească multisectorial. Discutăm doar de agricultură, dar de agricultură depinde și industria chimică, petrohimică, constructoare de mașini, de cercetare. Toate aceste sectoare înseamnă cercetare, dar noi avem o cercetare care nu este aplicativă. Ce rost are să studiez cosmosul din moment ce eu nu sunt în stare să fabric un avion? Nu avem specialiști. Noi vindem produsul finit către alte economii. Am transportat în Portul Constanța anul trecut 24 de milioane de tone de cereale, majoritatea rutier. Nu avem nicio strategie pe transporturi'''.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Nicu Vasile, președinte LAPAR: Îngrășămintele au crescut cu 400%. Noi vindem materie primă și importăm produs finit