NETOPIA implementează Click to Pay cu Passkey FIDO

Lectură de 3 minute

19 Mai 2025 - Știri și Noutăți

NETOPIA implementează Click to Pay cu Passkey FIDO

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

NETOPIA Payments devine primul procesator de plăți online din lume care a implementat Click to Pay și Passkey FIDO (Fast Identity Online), o soluție modernă de check-out online, construită pe standarde internaționale EMV, care redefinește experiența de plată online: mai rapid, mai sigur și fără introducerea manuală a datelor cardului.

Sursa foto: Shutterstock.com

În acest articol găsiți:

Lansarea are loc în parteneriat cu Mastercard, care susține implementarea și promovarea soluției pe piața locală. Click to Pay se înscrie într-o strategie comună de accelerare a digitalizării în eCommerce și de facilitare a accesului la cele mai avansate soluții globale de plată în România.

Checkout mai rapid, fără formulare și fără fricțiuni

Click to Pay elimină complet introducerea manuală a numărului de card (PAN) sau a codurilor temporare în momentul unei plăți, prin utilizarea Passkey.

Clienții pot selecta un card salvat și autoriza tranzacția în doar câteva secunde, direct din pagina comerciantului, fără redirecționări sau alte întreruperi. Prin
simplificarea procesului de check-out și reducerea fricțiunilor, Click to Pay contribuie direct la creșterea ratei de conversie și la diminuarea abandonului de coș, una dintre cele mai frecvente probleme în eCommerce.

Soluția este deja adoptată de zeci de mii de comercianți la nivel global și este susținută de toate rețelele mari de carduri, ca parte din tranziția către un checkout online mai standardizat și mai sigur.

Passkey – autentificare biometrică pentru protecția datelor personale

Un element esențial al acestei tehnologii este introducerea Passkey – o metodă avansată de autentificare, care folosește biometria (amprentă, recunoaștere facială) sau codul PIN al dispozitivului în locul parolelor sau codurilor OTP (One Time Password). Passkey-ul este asociat dispozitivul utilizatorului și stochează local, în maximă siguranță, datele de plată. Astfel, procesul de plată online devine simultan mai simplu și mai sigur pentru utilizatori, oferind o protecție sporită împotriva fraudelor și scurgerilor de date.

57% dintre cumpărătorii online aleg această opțiune pentru libertatea de a face cumpărături oricând și de oriunde, potrivit datelor Mastercard. Integrarea Click to Pay de către NETOPIA Payments răspunde perfect acestor nevoi, oferind o experiență de plată online rapidă, sigură și fără parole. Clienții pot plăti cu un singur click, iar comercianții beneficiază de conversii mai mari și un proces de checkout semnificativ optimizat. Click to Pay marchează un pas esențial către un comerț digital mai eficient, mai sigur și mai competitiv.

Gabriel Ghiţă, Vicepreşedinte, Customer Solutions Center pentru Europa de Sud- Est, Mastercard

Citeste si:

Commerce Innovation Summit 2025 a reunit peste 350 de profesioniști din industria comerțului digital și a pus în prim-plan rolul inteligenței artificiale în evoluția pieței

Commerce Innovation Summit 2025 a reunit peste 350 de profesioniști din industria comerțului digital și a pus în prim-plan rolul inteligenței artificiale în evoluția pieței

NETOPIA Payments este pionier al integrării celor mai noi soluții de plată. Click to Pay le oferă comercianților posibilitatea de a încasa mai rapid, printr-o experiență de check-out semnificativ simplificată pentru clienți. Procesul de plată poate fi finalizat chiar și cu 50% mai repede comparativ cu introducerea manuală a datelor de card.

Horia Grozea, Sales & Business Development Director, NETOPIA Payments

Ce câștigă comercianții: mai multe conversii, mai puține coșuri abandonate

Click to Pay le oferă comercianților beneficii directe:

  • creșterea ratei de conversie,
  • reducerea abandonului coșului de cumpărături și o experiență de plată semnificativ îmbunătățită, care consolidează încrederea clienților și sprijină fidelizarea acestora.

Disponibil pentru toți comercianții NETOPIA până de Black Friday

Soluția de plată va fi disponibilă până de Black Friday pentru tot portofoliul de comercianți NETOPIA Payments, direct în pagina de checkout, fără pași suplimentari de implementare.

NETOPIA Payments este un lider în furnizarea de soluții digitale de plăți și sprijină comerțul electronic cu soluții inovative pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor și performanța comercianților. NETOPIA continuă să sprijine digitalizarea economiei românești și să faciliteze tranzacțiile comercianților din toate sectoarele.

Mastercard sprijină economiile și îmbunătățește viața oamenilor din peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  NETOPIA implementează Click to Pay cu Passkey FIDO