Lectură de un minut

07 Mai 2023 - Știri și Noutăți

Nestlé inaugurează un nou institut de cercetare pentru alimentația sustenabilă

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Nestlé, companie de produse alimentare și băuturi din lume, a inaugurat oficial Institutul de Științe Agricole cu scopul de a ajuta la dezvoltarea sistemelor alimentare durabile prin furnizarea de soluții bazate pe știință în domeniul agricol.

Sursa foto: Nestle România

La noul institut, experții Nestlé analizează și dezvoltă soluții în domenii cheie de interes, cum ar fi: știința plantelor, sistemele agricole și animalele care furnizează lapte.

Institutul construiește pe experiența deja existentă a companiei în domeniul științei plantelor de cafea și cacao. De-a lungul multor ani, oamenii de știință de la Nestlé au contribuit la planurile durabile de aprovizionare cu cacao și cafea ale Nestlé – Nestlé Cacao Plan și Nescafé Plan – incluzând și recenta descoperire a mai multor soiuri de cafea rezistente la boli și la secetă .

Nestlé consolidează acum această expertiză și o extinde și la alte culturi, precum leguminoase și cereale. Institutul lucrează, de asemenea, cu fermieri pentru a testa practicile agricole regenerative cu scopul de a îmbunătăți sănătatea solului și a încuraja biodiversitatea. În plus, experții explorează abordări noi în producția de lapte care au potențialul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră în domeniile hranei pentru vaci și gestionării îngrășământului din grajd.

Pe lângă noile sale facilități din cadrul Nestlé Research din Elveția, institutul încorporează o unitate de cercetare a plantelor deja existentă în Franța și fermele din Ecuador, Coasta de Fildeș și Thailanda, precum și parteneriate cu ferme de cercetare.

Grupul Nestlé este prezent în România din 1995, printre brandurile din portofoliul său numărându-se NESCAFÉ, Nespresso, Nesquik, Chocapic, KitKat, Lion, JOE, After Eight, Maggi, Purina sau NAN.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Nestlé inaugurează un nou institut de cercetare pentru alimentația sustenabilă