Lectură de un minut

07 Jul 2021 - Știri și Noutăți

Nemții de la Hellmann intră pe piața din România, după ce au cumpărat Innight Express

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Compania germană de servicii logistice Hellmann Worldwide Logistics cumpără firma de curierat express pe timp de noapte Innight Express, în contextul în care vrea să se extindă în Europa Centrală și de Est.

Curierul expres are bazele în Ungaria și România, iar cei doi acționari, Tamas Aradi și Zoltan Csombok, vor cotinua să administreze firma, potrivit unui comunicat de presă transmis.

Innight a fost fondată în anul 2004 în Törökbálint, Ungaria, la 15 kilometri vest de Budapesta, și deservește, în principal, industria auto și cea agricolă. În ultimii opt ani, compania este reprezentată pe piața din România de subsidiara Innight Romania Express, în comuna Ciorogârla din județul Ilfov.

„Achiziția Innight Express ne oferă acces și prezență pe piețele de curierat express pe timp de noapte din două țări atractive, emergente în Europa de Est. Ne bucurăm să putem avea grijă de cei 74 de angajați, parte din achiziția Innight Express”, a declarat Wilfried Hesselmann, chief operating officer în cadrul Hellmann Worldwide Logistics.

Innight Romania Express a înregistrat o cifră de afaceri de 24,2 milioane de lei, în 2020, și un profit de 2,04 milioane de lei, cu 27 de angajați, potrivit datelor publicate de Confidas.

Înființat în 1871, în Germania, Hellmann a devenit unul dintre cei mai mari furnizori de servicii logistice la nivel internațional, oferind soluții pentru toate mediile: aerian, rutier și feroviar.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Nemții de la Hellmann intră pe piața din România, după ce au cumpărat Innight Express