„Suntem alături de cultivatorii de sfeclă de zahăr și de angajații din industria procesatoare. Astăzi (joi, 26 mai - nr.r.), echipa pe care o conduc pentru negocierea achiziției fabricii de zahăr de la Luduș și-a început activitatea. Preluăm fabrica pentru a produce zahăr, în parteneriat cu fermierii români, pentru români. Ne dorim să reluăm cât mai repede ciclul de producție și activitatea în fabrică, mai ales în contextul internațional al pieței zahărului”, a transmis ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, pe Facebook.
În luna ianuarie a acestui an, producătorul francez de zahăr Tereos se consulta cu sindicatele din România asupra unui plan pentru a închide fabrica din Luduș.
Tereos, al doilea cel mai mare producător de zahăr din lume, după volum, a făcut mai multe modificări în afacere, după schimbarea de management din 2020. Nouă echipă de conducere și-a propus să reducă din datoriile grupului.
Tereos anunţă că este „în proces de consultare a sindicatului în vederea prezentării proiectului potenţialei închideri a activităţilor din domeniul zahărului din România, în contextul previziunilor pesimiste".
„De când a fost achiziţionată de Tereos, fabrica de zahăr din Luduş a acumulat pierderi substanţiale şi s-a confruntat cu dificultăţi, în special din cauza reducerii constante a suprafeţelor cultivate cu sfeclă de zahăr, în pofida unor acţiuni menite să compenseze aceste evoluţii", a informat Tereos.
Afacerea din România are 153 de angajați permanenți. În total, grupul are 15.000 de angajaț
În septembrie, Tereos a anunţat că va vinde participaţia minoritară la două societăţi mixte din China, ca parte a reorganizării.
Fabrica românească de ciocolată Galactic a intrat în insolvență

Sursa foto: Facebook Adrian Chesnoiu