Lectură de 3 minute

27 Mar 2023 - Știri și Noutăți

Mihai Aniței, fostul CEO Azomureș, devine General Manager al ​​​​​​Combinatului de Îngrășăminte Chimice Năvodari 

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

​​​​​​Combinatul de Îngrășăminte Chimice (CICh) Năvodari l-a numit în funcția de director general pe Mihai Aniței, fost country manager al grupului agricol elvețian Ameropa. Principalul său obiectiv va fi dezvoltarea producției de fertilizanți a combinatului din Năvodari, pentru a reduce dependența fermierilor români de importuri de îngrășăminte.

 

Sursa foto: ​​​​​​Combinatul de Îngrășăminte Chimice (CICh) Năvodari

Mihai Aniței are peste 30 de ani de experiență în sectorul agricol și a ocupat funcții de conducere în cadrul celor mai mari combinate din România. Obiectivul său este transformarea combinatului din Năvodari într-un producător de îngrășăminte important la nivel regional prin crearea de noi produse pentru fermieri și prin retehnologizare.

Mihai Aniței a lucrat timp de 10 ani în cadrul grupului elvețian Ameropa, unul dintre cei mai mari distribuitori din țară de îngrășăminte pentru agricultură, semințe și pesticide. Începând cu anul 2012, el a preluat funcția de CEO al Combinatului de Îngrășăminte Azomureș, parte a grupului Ameropa, iar în ultimii trei ani a ocupat poziția de country manager al grupului.

De asemenea, între anii 2016 – 2022 a fost membru în boardul Nuclearelectrica, singurul producător local de energie nucleară.

Noul General Manager CICh anticipează că anul 2023 va fi unul dintre cei mai dificili pentru agricultura românească din ultimii 15 ani. Unul dintre motive este faptul că, pentru prima dată, agricultorii români nu se pot baza pe un producător local mare de fertilizanți, în contextul în care, în 2021, cel mare producător de îngrăşăminte pentru agricultură din România și-a oprit producția.

România importă majoritatea îngrășămintelor pentru culturile agricole, circa 2 milioane de tone anual. Principalele țări cu exporturi de îngrășăminte în creștere în România sunt Bulgaria, Egipt, Austria și Grecia.

Combinatul de îngrășăminte chimice Năvodari are o capacitate de producție de 1.500 de tone de îngrășăminte zilnic și dispune de capacități de stocare acoperite și în aer liber de 200.000 de tone. Combinatul are o rețea de cale ferată proprie conectată la rețeaua feroviară națională, precum și acces la porturile Năvodari, Ovidiu și Constanța.

Combinatul de îngrășăminte chimice Năvodari este în prezent singurul producător român de îngrășăminte pe bază de tehnologii din România. CICh este un promotor al celor mai noi tehnologii pentru fertilizare în România. Obiectivul societății este acela de a dezvolta și de a aduce pe piață produse ce conțin cele mai noi tehnologii și produse ce pot aduce plus valoare fermierilor. Pentru atingerea acestui obiectiv compania investește în permanență în cercetare, dezvoltare dar și în retehnologizarea liniilor de producție. În ultimii ani, compania a omologat și introdus pe piață două tehnologii unice în România: îngrășămintele pe bază de azot cu degajare controlată a părții de azot amoniacal – gama NG și îngrășămintele pe bază de fosfor sau complexe cu potențiator de fosfor și conținut de extracte humice, gama Nutri-top. Cele mai recente game de produse lansate în piață sunt Terram și Nutrifolium ce cuprind o serie de fertilizanți cu aplicare foliară și biostimulatori pentru plante.

Citeste si:
Cum să alegi aplicația potrivită pentru managementul culturilor tale agricole?
Cum să alegi aplicația potrivită pentru managementul culturilor tale agricole?

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Mihai Aniței, fostul CEO Azomureș, devine General Manager al ​​​​​​Combinatului de Îngrășăminte Chimice Năvodari