În 2023 MerchantPro mizează pe o creștere de 20% și continuă investițiile în automatizări, inclusiv pentru integrarea și adopția soluțiilor de inteligență artificială, precum și creșterea performanței magazinelor din perspectiva comercianților, prin funcționalități extinse în panoul de control.
Platforma MerchantPro este folosită de aproape 2000 de magazine online locale, în special din domeniile Fashion, Beauty, Sport, Sănătate, Auto-moto și Echipamente Industriale.
În 2022, prin intermediul platformei au fost înregistrate 2.7 milioane de tranzacții, în creștere cu 10% față de 2021. Astfel, potrivit datelor MerchantPro, la nivelul tuturor magazinelor online care folosesc platforma de e-Commerce MerchantPro, s-au plasat, anul trecut, comenzi în valoare de aproape 250 de milioane de euro, în creștere cu peste 50% față de anul precedent, în momentul de față susținând aproximativ 4% din comerțul online local.
MerchantPro dezvoltă în prezent MerchantPro Flex, care integrează instrumente de inteligență artificială, precum Chat GPT, Google Translate sau Deepl care vor permite comercianților să se diferențieze față de competiție prin conținut și personalizare.
Investiția în această dezvoltare de produs se ridică la aproximativ 300.000 euro și urmează să fie lansată în următoarele luni.
MerchantPro este un proiect al companiei ShopMania Net, care se adresează antreprenorilor din eCommerce din România și Europa. Platforma MerchantPro este folosită la nivel regional, peste 5.000 magazine online utilizându-i funcționalitățile în cei peste 15 ani de prezență pe piață. În ultimii doi ani, MerchantPro și-a consolidat prezența pe piața internă și internațională, cu aproape 2000 de magazine active în România și în Europa.
Producătorul INATECH Packaging va lansa noi ambalaje, dedicate magazinelor online
