Lectură de 5 minute

31 Jan 2022 - Știri și Noutăți

MerchantPro: Valoarea comenzilor plasate în magazinele online a crescut cu 72% în 2021

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Schimbarea comportamentului de consum al românilor și digitalizarea accentuată a acestuia se reflectă în cifrele la nivel de an înregistrate de cele peste 1.500 de magazine active pe platforma MerchantPro, furnizor de soluții SaaS pentru eCommerce. Astfel, în 2021 s-a înregistrat o creștere cu 72% în valoarea comenzilor plasate, respectiv de 48% în numărul acestora.

Luna decembrie a adus creșteri semnificative și la nivelul coșului mediu, care a crescut cu aproape 30% față de anul precedent. La nivel de an, creșterea a fost de 18%.

Luna decembrie a marcat finalul unui an de creștere constantă în online-ul românesc, la nivelul magazinelor create pe platforma MerchantPro înregistrându-se o creștere aproape la fel de spectaculoasă ca în 2020. Astfel, dacă la nivelul lui decembrie 2020 creșterea în valoarea comenzilor a fost de 99% YoY, în decembrie 2021 aceasta a fost de 75% față de anul precedent, arată datele MerchantPro.

Cea mai mare comandă plasată în decembrie din punct de vedere valoric a fost de peste 60.000 de euro, reprezentând investiții în echipamente specializate din HoReCa. Din perspectiva numărului de produse, comanda cea mai diversificată a avut 300 produse din segmentul food&beverages.

Cea mai activă zi din punct de vedere al comenzilor a fost luni, 13 decembrie, când s-au plasat peste 15.000 de comenzi. La nivelul întregii luni, creșterea valorii medii a coșului de cumpărături a fost de 27% YoY, în timp ce media la nivel de an a fost de +18% față de 2020.

Cele mai vândute categorii de produse

În topul celor mai dinamice orașe din punct de vedere al numărului de comenzi plasate s-au numărat, în afară de București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, iar cele mai multe comenzi s-au plasat pe magazinele din segmentul IT&electronice (+214%). O dinamică pozitivă s-a înregistrat și în magazinele din segmentele fashion, articole și echipamente sportive și home&deco.

“Observăm o consolidare în comportamentul de consum, care confirmă estimările făcute la începutul lui 2021. Evoluția pozitivă constantă la nivel de an s-a menținut, iar luna decembrie a fost similară cu cea a anului precedent.

Citeste si:
Germanii de la Dachser au bugetat investiții de peste 500 de milioane de euro, în 2024
Germanii de la Dachser au bugetat investiții de peste 500 de milioane de euro, în 2024

Cea mai intensă perioadă din punct de vedere al comenzilor a fost la mijlocul lunii, spre deosebire de anii dinainte de pandemie, când aceasta era la început de decembrie, ca rezultat al flexibilității și implementării de către magazine a soluțiilor multiple de livrare și plată și a eficientizării fluxului operațional, aspecte la care au lucrat cele mai multe magazine online în 2021”, a precizat Arthur Rădulescu, CEO MerchantPro.

Acestea au fost de altfel și cele mai active segmente la nivel de trimestru, cu creșteri notabile în valoarea și numărul comenzilor, dar și a coșului mediu. Astfel, în perioada analizată, coșul mediu pe segmentul IT&electronice a crescut cu 87%, respectiv cu 32% în cazul segmentului home&deco.

Cele mai active domenii în 2021

La nivel de an, una dintre cele mai mari creșteri s-a înregistrat la nivelul segmentului IT&electronice, unde s-a înregistrat o creștere de 58% în numărul comenzilor YoY și o creștere de 50% în valoarea coșului mediu.

O dinamică pozitivă accelerată se menține și la nivelul segmentului home&deco, cu creșteri de 41% în numărul comenzilor, 89% în valoarea acestora, respectiv o creștere de 34% în ceea ce privește valoarea coșului mediu, la nivel de an.

În perioada analizată, evoluții semnificative s-au înregistrat la nivelul magazinelor de pe platforma Merchant Pro și pe segmentul beauty: 52% numărul comenzilor, respectiv 37% în valoarea lor, articole și echipamente sportive - 27% numărul comenzilor, respectiv 36% în valoarea lor și fashion cu 18% numărul comenzilor, respectiv 23% valoarea acestora.

„Adopția online-ului în rândul retailerilor locali, care au integrat masiv acest canal în strategia de vânzări s-a putut observa și în creșterile pe anumite segmente, cum ar fi artizanat, artă & pictură, bijuterii – unde creșterile au fost spectaculoase și în 2021. Astfel de afaceri, care activau înainte de pandemie cu precădere în offline, au profitat de trecerea rapidă în online și au reușit să își mute clienții pe acest segment, oferindu-le soluții de plată, livrare și retur eficiente”, a explicat Arthur Rădulescu.

În 2022 va crește numărul magazinelor online

Tendințele pentru acest an arată că numărul magazinelor ce vor avea o prezență online va continua trendul ascendent, cu o dinamică temperată, de 15-20%. Pentru jucătorii existenți în piață, după ce 2021 a fost anul consolidării poziției, când cele mai multe magazine au reușit să-și stabilizeze portofoliul de produse și fluxul de comenzi și să le armonizeze cu strategiile de marketing, 2022 se conturează ca fiind un an în care magazinele online vor urmări eficientizarea fluxurilor și identificarea tehnologiilor care îi vor diferenția.

„De la integrarea aplicațiilor de cross-selling, la comenzi recurente, integrări de multi-store sau marketplace, metode variate de plată și accesarea rețelei naționale de lockere pentru livrări – interesul pentru acestea este tot mai mare în cazul magazinelor cu vechime de 1-2 ani pe piață.

Magazinele online care deja au integrat toate aceste funcționalități se îndreaptă către o eficientizare tot mai complexă a fluxului operațional, motiv pentru care unul dintre principalele puncte de focus pentru noi a fost extinderea zonei de integrări cu sisteme ERP și WMS, în platforma MerchantPro fiind disponibile peste 10 astfel de sisteme, deja integrate. În continuare va conta extrem de mult experiența personalizată pe care comercianții online reușesc să o ofere clienților. Într-o piață tot mai dinamică și cu un număr de jucători în creștere, diferențierea este esențială”, a mai precizat Arthur Rădulescu.

Platforma MerchantPro este folosită la nivel regional, iar peste 5.000 magazine online i-au utilizat funcționalitățile în cei peste 10 ani de prezență pe piață. MerchantPro este un proiect al companiei ShopMania Net, care se adresează antreprenorilor din eCommerce din România și Europa, prin funcționalități de ecommerce, servicii de suport și soluții personalizate.

În 2020, platforma Merchant Pro a generat venituri de 625.000 euro, în creștere cu 25% față de 2019. Numărul magazinelor online active care folosesc platforma SaaS de eCommerce MerchantPro depășește 1500.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  MerchantPro: Valoarea comenzilor plasate în magazinele online a crescut cu 72% în 2021