Lectură de 3 minute

22 Dec 2021 - Știri și Noutăți

Louis Delhaize Group, proprietarul cora, a vândut spațiile hipermarketurilor din România austriecilor de la Supernova, dar continuă operațiunile comerciale

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Grupul Louis Delhaize, activ în Franța, Belgia și Luxemburg, prezent și în România din 2003 prin intermediul magazinelor cora, a ajuns la un acord pentru a-și vinde portofoliul imobiliar din România, menținând în întregime operațiunile comerciale ale hipermarketurilor cora din țară, iar cele 10 hipermarketuri din țară vor continua dezvoltarea operațiunilor de retail, atât pe cele fizice, cât și pe cele online.

Tranzacția de tip sale & lease back (vânzare & închiriere) cu Grupul Supernova, o companie de real-estate din Austria, prevede achiziționarea dreptului de proprietate asupra „pereților” centrelor comerciale în cadrul cărora operează hipermaketurile cora în sistem de chiriaș-ancoră. Schimbarea vizează modificarea controlului în societățile care dețin centrele comerciale având drept chiriaș-ancoră hipermarketurile cora din: București – cora Alexandriei, cora Lujerului și cora Pantelimon –, Bacău – cora Bacău –, Constanța – cora Brătianu și Drobeta – cora Drobeta Turnu Severin, precum și galeriile comerciale (cu excepția celei de la cora Pantelimon, aflată deja în proprietatea unui terț).

Cele 6 hipermarketuri cora asociate tranzacției vor continua să funcționeze ca și chiriaș și să ofere consumatorilor români produse și servicii, atât offline, cât și online.

Per total, portofoliul de food retail operat de România Hypermarche, subsidiara Louis Delhaize, rămâne neschimbat, operând sub forma celor 10 hipermarketuri cora în București și în alte orașe din țară.

Valoarea tranzacției rămâne confidențială.

„Această operațiune de tip sale & lease back deschide un nou capitol în businessul de retail al cora, deoarece ne oferă oportunitatea de a ne concentra pe dezvoltarea amprentei noastre comerciale. Am luat această decizie după ce am evaluat atent activele imobiliare din România ale grupului și o vedem ca pe un avantaj important pentru dezvoltarea locală viitoare. Vom continua să operăm hipermarketurile noastre în aceleași locații, ca și chiriași-ancoră”, a declarat Thierry Destailleur, CEO cora România.

Supernova renovează și extinde hipermarketurile cora

Grupul Supernova intenționează să mențină centrele în portofoliul său și se angajează să investească cel puțin 40 de milioane de euro pentru renovarea tuturor centrelor comerciale și să execute extinderi majore în unele dintre ele, în 3-5 ani. Acordul cu Louis Delhaize Group este a doua tranzacție a Supernova în România. Compania austriacă a preluat în octombrie 2021 Jupiter Shopping City din Pitești.

„Sunt încântat că dezvoltarea solidă a grupului nostru continuă și că acum putem obține o prezență semnificativă pe piață în România. cora este un partener important, cu proiecte grozave, în locații foarte atractive. Suntem încrezători că, în viitorul apropiat, putem îmbunătăți toate centrele împreună și le putem face și mai atractive”, a declarat Frank Philipp Albert, proprietarul Supernova Group.

Citeste si:
Carrefour a deschis cel de-al 57-lea hipermarket din țară
Carrefour a deschis cel de-al 57-lea hipermarket din țară

cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este un brand de retail de pe piața locală. Prezent în România din 2003, brandul operează în prezent 10 hipermarketuri în București și în alte orașe mari, magazinele de proximitate cora Urban și platforma de e-commerce cora.ro cu peste 40.000 de produse.

Grupul austriac Supernova este o companie internațională axată pe dezvoltarea și gestionarea imobiliarelor comerciale în Austria, Slovenia, Croația și România. Pe lângă aceste piețe cheie, Grupul Supernova este activ și în Germania, Slovacia și Serbia. Portofoliul actual al Grupului cuprinde 77 de proprietăți cu o valoare brută totală de 1,7 miliarde euro.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Louis Delhaize Group, proprietarul cora, a vândut spațiile hipermarketurilor din România austriecilor de la Supernova, dar continuă operațiunile comerciale