Lectură de 12 minute

10 Oct 2023 - Știri și Noutăți

Lorelei Nassar, stomatologul român care hipnotizează pacienții cu teamă de dentist

Mădălina Dinu

Abonează-te pe  

Lorelei Nassar, specializată în chirurgie și implantologie dentară și CEO al Clinicii de Implantologie Dr. Lorelei Nassar, activează în domeniu de 30 de ani. Și-a terminat studiile în România, apoi s-a orientat spre chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie, în Israel. În prezent, medicul își desfășoară activitatea în mai multe țări, participând la congrese și conferințe în toată lumea. Într-un interviu acordat exclusiv pentru retail.ro, medicul a vorbit despre ce metode există pentru a scăpa de teama de dentist, ce noutăți au apărut în medicina dentară, dar și despre schimbările survenite în urma pandemiei.

Sursa foto: retail.ro

Întâmpinată de zâmbetele fetelor de la recepția Clinicii de Implantologie Lorelei Nasar, m-am îndreptat timid spre spațiul amenajat ca sală de așteptare. M-a surprins decorul atât de familiar, asemănător cu un living, care mi-a dat o stare de calm, făcându-mă să uit, pentru o clipă, de primele mele amintiri despre dentist.

Și eu, ca mulți români, simt așa-zisa teamă de dentist. Amintirile din vacanțele de la țară (unde dentistul era, de fapt, un frizer care după un tuns și un bărbierit îți mai scotea și câteva măsele cu cleștele) mi-au creat o breșă în nevoia de mă prezenta la cabinetul stomatologic. Totuși, în prezent, nu prea mai este justificată această teamă, acum știm că putem opta oricând pentru anestezie locală.

Dacă vorbim la modul general despre frica de a merge la dentist, așa cum a menționat și Lorelei Nassar, memoria colectivă funcționează ca un organism viu. Aceste frici, născute în comunism, „când nu se făceau anestezii decât în cazuri speciale, se transmit din generație în generație”.

Lorelei Nassar: Tot timpul mi-a fost dor de verdele României

Lorelei Nassar s-a născut în România, iar după finalizarea studiilor medicale la Iași, în 1992, s-a căsătorit și s-a mutat în Israel.

În ceea ce privește alegerea domeniului în care activează, medicul a precizat că nu a avut niciodată vreo îndoială în privința meseriei pe care urma să o aleagă. Profesorii o îndrumau, spune ea, spre cariera de scriitor, dar și-a urmat vocația spre medicină. Cu toate acestea, nu a renunțat nici la scris, devenind autor publicat după 30 de ani de carieră în chirurgie dentară.

Am stat acolo (n.r. Israel) 15 ani, am făcut o specializare în chirurgie și am petrecut, deci, 10 ani din acești 15 ani ca medic într-un spital din nordul țării, lângă Marea Galilei. În 2006, am luat decizia să mă întorc în România, deși m-am simțit și mă simt în continuare ca acasă în Israel, dar tot timpul mi-a fost dor de verdele României și, aici este, totuși, acasă. În plus, mi-am dorit să le ofer și celor doi copii ai mei un background de educație europeană”, a declarat medicul.

Citeste si:
Parteneriat între Mokka și ESD: la ce servicii și produse în rate au acces acum clienții
Parteneriat între Mokka și ESD: la ce servicii și produse în rate au acces acum clienții

Astfel, a revenit în țară împreună cu cei doi copii, care aveau 10 și respectiv 11 ani la acea vreme, și cu toate economiile sale de o viață: 7.000 de euro. Cu o investiție de circa 1.000 de euro a pornit o afacere de la zero, iar cu zece ani în urmă și-a deschis și prima clinică, în Centrul Vechi, al cărei sediu a fost mutat, cinci ani mai târziu, în cartierul Dorobanți.

„Înainte de a deschide clinica, am început cu o antrepriză care s-a născut absolut de la zero, fără niciun fel de ajutor. Noi, practic, importam implanturi dentare și le distribuiam în România, crescând treptat și ajungând până la a cuprinde o zecime din vânzarea de implanturi din România”, a mai spus dr. Nassar.

Costurile deschiderii primei clinici s-au ridicat undeva la 65.000 de euro, suma provenind dintr-un credit pe firma nou înființată. Împrumutul a fost amortizat rapid, fiind rambursat anticipat în circa doi ani de la înființarea firmei. Mai târziu, echipa s-a mărit și a fost nevoie de un spațiu mai mare, unde se desfășoară în prezent activitatea clinicii, cu o gamă completă de servicii stomatologice.

Veniturile pe care le generează o astfel de afacere se ridică la o cifră de vânzare medie de până la 500.000 de lei lunar.

Dinții, în rate fără dobândă

În privința costurilor, e firesc să ne gândim că o vizită la cabinetul unui medic stomatolog ne-ar putea determina să băgăm mâna adânc în buzunare. Totuși, există, mai nou, și alte opțiuni de plată, precum sistemul Buy Now Pay Later. Așadar, actualmente, este exclus ca banii să fie o motivație suficient de puternică pentru a evita un consult anual.

Indiferent de nevoile pacienților, fie că sunt cazuri mai grave sau nu, există modalități de plată care se pot solicita într-un mod extrem de simplu. Chiar la recepția cabinetului dentar, pacienții pot alege opțiunea Buy Now Pay Later, cu ajutorul căreia pot plăti decalat costul serviciilor oferite de către medicul dentist.

„Serviciul Buy Now Pay Later (BNPL) permite oamenilor care nu au suficiente resurse să-și facă reabilitări dentare complete și complexe. Mai mult decât atât, permite îmbunătățirea cu totul a stării de sănătate. Este știut că o dentiție afectată duce la tulburări digestive sau tulburări cardiace. Datorită acestui serviciu putem oferi soluțiile noastre unui public mult mai larg”, a spus medicul.

Pentru un astfel de credit pacienții au nevoie doar de buletin, iar aprobarea se obține (sau se declină) în mod automat.

„Momentan, românii încă sunt reticenți în a opta pentru varianta Buy Now Pay Later pentru a solicita servicii, însă este mult mai des accesat pentru achiziția de produse”, a adăugat dr. Nassar.

Ce-i ține pe români departe de dentist: frica sau banii?

„Prețurile variază pe piață, pentru că stomatologia este o profesie liberalizată. A fost, alminteri, prima disciplină privată, iar noi, deși suntem în Dorobanți, avem costuri medii pe piață. De pildă, la clinica noastră un implant se situează în jurul a 600 euro, iar o igienizare poate costa circa 60 de euro”, a explicat fondatoarea Clinicii de Implantologie.

Întrebată ce crede că-i ține pe români departe de dentist, medicul este de părere că ordinea de priorități a românilor este greșită, deși, în același timp, frica ar putea fi primul factor. În acest sens, ea a explicat că există metode de a scăpa de această teamă. Spre exemplu, pacienții pot opta pentru hipnoză sau pot urma, treptat, o serie de instrucțiuni. Chiar ea îi poate ghida în această privință, întrucât, din dorința de a înțelege mai bine cum își poate ajuta pacienții, a urmat și studii de psihologie.

Când spun ordine de priorități greșită mă refer la faptul că în România nu există conștiența prevenției și conștiența importanței propriului corp. Nu există nici conștiența importanței investiției în tine. Astfel, oamenii preferă mai curând să investească în ceva exterior, în obiecte, în case, în mașini, în așa fel încât să arate bine, să se vadă bine prin ceea ce au. Mai puțin îi interesează să investească în prevenția lor, în propriul corp. Mentalitatea noastră, a românilor, este puțin dictată de balcanism.

Lorelei Nassar, medic chirurg implantolog

Ce s-a schimbat în ultimii ani în medicina dentară

Cele mai importante progrese tehnologice din ultimii zece ani au fost înregistrate în domeniul implanturilor, coroanelor și punților. Mai ales în cazul utilizării implanturilor din titan versus zirconiu sau chiar a implanturilor dentare inteligente cu nanoparticule și surse de lumină, ceea ce era de neconceput în urmă cu un deceniu.

În plus, laboratoarele au introdus digitalizarea în proiectarea și fabricarea de coroane, punți și implanturi, care sunt acum complet personalizate și, prin urmare, mult mai eficiente, deoarece sunt complet adaptate la pacient.

Însă tot acest ritm alert al tehnologiei vine și cu o serie de contraindicații mai puțin cunoscute. Foarte mulți oameni, din comoditate sau din alte motive, refuză să poarte aparatul ortodontic clasic, fiind și cel mai eficient de altfel.

„Din graba pacientului și din dorința acestuia de a merge pe repede înainte, riscă să opteze pentru tratamente nepotrivite: unele dintre ele fiind fațetele sau aparatul dentar transparent. Fațetele, ca și acele aparate dentare transparente, sunt recomandate doar în anumite cazuri, urmând indicația medicului”, a spus Lorelei Nassar.

Ea a adăugat că acele fațete subțiri, care se aplică pe suprafața dintelui, deși nu afectează dantura, pot avea efecte negative asupra vorbirii și pronunției. De asemenea, dr. Nassar a mai precizat că fațetele care se montează peste dantura șlefuită sunt recomandabile în cazul în care dinții prezintă o colorare internă. Aceasta colorare nu apare pur și simplu. Este un efect al expunerii la anumite substanțe (de exemplu, antibiotice) în timpul dezvoltării intrauterine.

Pe de altă parte, aparatele dentare invizibile (clear teeth aligners), deși sunt foarte eficiente, ele sunt recomandate doar în anumite cazuri, spre exemplu pentru reducerea spațiilor interdentare. În alte condiții, aceste aparate comandate de pe internet, fără a fi montate de un specialist, pot produce resorbția rădăcinii dinților sau chiar resorbția osului.

Sănătatea orală pre și post pandemie

Potrivit statisticilor, România se numără printre populațiile cu cele mai grave probleme dentare din Europa, dar și la nivel mondial. 7 din 10 români și-au pierdut cel puțin un dinte, iar 3 din 10 nu mai păstrează niciun dinte natural, arată datele Eurobarometru.

Dacă aceste date erau alarmante înainte de pandemie, după pandemie, medicul a relatat că, a observat și alte schimbări în comportamentul pacienților. Spre exemplu, spune aceasta, s-a mărit numărul de cazuri de bruxism, o afecțiune care duce la tasarea dinților, dar poate cauza și alte probleme pe termen lung.

Bruxomanii solicită foarte mult mușchii masticatori. Acest traumatism al mușchilor se duce înspre articulația temporo-mandibulară. În această articulație sunt inserați foarte mulți mușchi care învelesc scalpul și, după un număr de ani, persoana respectivă începe să sufere de dureri de cap inexplicabile”, a explicat medicul implantolog.

În aceeași ordine de idei, paradontoza este încă o afecțiune care s-a răspândit subit în urma pandemiei. Cauzată de lipsa de igienă, „oamenii se pomenesc cu dinții mișcându-se, fiind o boală care se manifestă fără durere, se pomenesc subit că li se clatină un dinte.” Se pare, însă, că de la primele semne de slăbire a unei rădăcini, boala paradontală este deja extinsă spre un grup de dinți sau chiar toți dinții.

Dacă e vorba de niște ani de neglijențe, tratamentul stomatologic poate să fie și, este, deseori, foarte costisitor. Eu tot timpul am repetat că făcând prevenție dentară îți păstrezi banii în buzunar. Este mult mai rapid, mai ieftin și mai la îndemână să previi decât să stai în neglijență 5 ani de zile sau 10, fiind nevoit să scoți un număr de dinți sau chiar pe toți”, a cocnhis aceasta.

Clădirea cu cinci etaje, situată pe Strada Puțul lui Zamfir 15A, în care se află Clinica de Implantologie Lorelei Nassar, are până la cinci cabinete stomatologice, însă există planuri de a mări echipa cu până la opt cabinete. Personalul este format din 20 de angajați, dintre care 11 sunt medici. Pe lângă aceste cabinete, mai există un cabinet de psihologie și un altul de medicină a muncii. Mai mult decât atât, la etajul trei se află sala „Dental Implant Academy”, unde au loc întruniri și cursuri.

𝐭𝐛𝐢 bank este o bancă de tip ”challenger” din Europa de Sud-Est și lider regional în domeniul soluțiilor de plată alternative, care a construit un ecosistem prin îmbinarea instrumentelor de finanțare cu shopping-ul pentru a răspunde nevoilor clienților. Se concentrează pe sprijinirea comercianților pentru a-și dezvolta afacerile, precum și pe oferirea de produse și servicii financiare consumatorilor. În prezent, operează în România, Grecia, Germania, Lituania și Bulgaria. Prin diverse canale digitale și parteneriate de încredere cu aproape 20.000 de comercianți, 𝐭𝐛𝐢 are un portofoliu de 2 milioane de clienți și a acordat aproape 550.000 de credite în 2022.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Lorelei Nassar, stomatologul român care hipnotizează pacienții cu teamă de dentist