Lectură de un minut

06 Oct 2022 - Știri și Noutăți

Lidl România inaugurează încă două magazine și creează peste 50 de noi locuri de muncă

Cristina Marin

Abonează-te pe  

Lidl România inaugurează pe 10 octombrie două magazine, unul în Târgoviște, județul Dâmbovița și unul în Dorohoi, județul Botoșani. Odată cu deschiderea acestor două magazine, s-au creat peste 50 de noi locuri de muncă.

Sursa foto: Lidl Romania

Noul magazin Lidl din Târgoviște se află pe Strada Mihai Bravu, Nr. 68, iar cel din Dorohoi este situat pe Strada C.D.Gherea, Nr. 25. Fiecare dintre cele două unități are o suprafață de vânzare de peste 1.300 m². De asemenea, unitatea Lidl din Târgoviște dispune de peste 130 de locuri de parcare, în timp ce magazinul Lidl din Dorohoi are peste 95 de locuri de parcare. Odată cu inaugurarea celor două magazine Lidl, se creează peste 50 de noi locuri de muncă.

Orarul de funcționare al unității din Târgoviște va fi următorul: între 07:30 și 21:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 08:00 și 19:00. În Dorohoi, magazinul Lidl va funcționa între 07:30 și 21:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 08:00 și 19:00.

Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noile magazine Lidl din Târgoviște și Dorohoi dispun de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare.

Lidl este unul dintre liderii retailului alimentar din România cu o cifră de afaceri de 14,8 miliarde de lei, în 2021 și peste 330 magazine și circa 10.000 de angajați. Compania este prezentă pe piața românescă din 2011.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Lidl România inaugurează încă două magazine și creează peste 50 de noi locuri de muncă