Lectură de 2 minute

13 Apr 2022 - Știri și Noutăți

Lidl România deschide două magazine, în orașele Timișoara și Ploiești

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Lidl România inaugurează două magazine în orașele Timișoara și Ploiești, pe data de 14 aprilie. Odată cu deschiderea celor două magazine, se vor crea 50 de noi locuri de muncă.

Noul magazin Lidl din Timișoara se află pe Strada Bujorilor, Nr. 160, iar cel din Ploiești este situat pe Strada Târgoviștei, Nr. 4. Fiecare dintre cele două unități are o suprafață de vânzare de peste 1.300 de metri pătrați. De asemenea, unitatea Lidl din Timișoara dispune de 140 de locuri de parcare, în timp ce magazinul Lidl din Ploiești are peste 120 de locuri de parcare. Odată cu deschiderea celor două magazine Lidl, au fost create 50 de noi locuri de muncă.

Orarul de funcționare al unității din Timișoara va fi următorul: între 7:30 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 8:00 și 21:00. În Ploiești, magazinul Lidl va funcționa între 7:00 și 22:00, de luni până sâmbătă, iar duminică, între 07:30 și 21:00.

Noile magazine Lidl din Timișoara și Ploiești dispun de soluții și tehnologii moderne, printre care se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare.

În 2020, discounterul Lidl a detronat Kaufland în clasamentul celor mai mari retaileri alimentari, după ce a raportat o cifră de afaceri de 12,8 miliarde de lei, cu doar 27 de milioane de lei mai mult decât sora sa. Discounterul cu 33 de noi magazine deschise în 2020 a înregistrat o creștere spectaculoasă de 31% a afacerilor, în timp ce cifra de afaceri a Kaufland a crescut cu aproape un miliard de lei.

Lidl este unul dintre cei mai mari angajatori din România, cu o echipă de peste 10.000 de membri activi, care își desfășoară activitatea în toate județele.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Lidl România deschide două magazine, în orașele Timișoara și Ploiești