Lidl România se implică în proiecte de responsabilitate socială și de mediu, iar prin susținerea Olteniei de sub Munte contribuie la dezvoltarea durabilă a comunităților și la protejarea patrimoniului natural și cultural local.
Parteneriatele au permis deja derularea mai multor proiecte locale, precum susținerea antreprenorilor locali printr-un program de granturi sau continuarea programului educativ Ranger Junior și susținerea unui program național ce conectează cele două rețele: Rețeaua pentru Natură Urbană și Rețeaua Geoparcurilor din România, în programul Comunități rurale și urbane împreună pentru conservare și dezvoltare durabilă.
Un nou partener se alătură inițiavelor noastre de a aduce bunăstare oamenilor prin conservarea patrimoniului natural și cultural în folosul nostru și al generațiilor viitoare.
Florin Stoican, fondatorul Asociației Kogayon
Susținerea Asociației Kogayon și a proiectului geoparcului Oltenia de sub Munte este pentru noi un demers care sprijină direcția strategiei noastre de sustenabilitate, prin care ne-am propus să contribuim la conservarea biodiversității și combaterea efectelor negative asupra mediului.
Maria Mihai, Director de Comunicare și CSR Lidl România
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.350 de magazine și peste 225 de centre logistice și depozite în 31 de țări. În prezent, Lidl are aproximativ 376.000 de angajați, dintre care peste 12.000 în România, unde retailerul german are deschise peste 350 de magazine și 6 centre logistice. Dinamismul din activitățile de zi cu zi, rezultatele durabile și corectitudinea în cooperarea profesională construiesc mediul de lucru pentru Lidl ca angajator, peste tot pe Glob.