Lectură de 3 minute

11 Aug 2020 - Știri și Noutăți

Lidl continuă investițiile în România și inaugurează două magazine

Andra Imbrea

Abonează-te pe  

Lidl continuă investițiile în România prin inaugurarea a două noi magazine pe data de 13 august: unul în orașul Gherla, județul Cluj, care dispune și de stație de încărcare pentru automobile electrice, iar celălalt în orașul Marghita, județul Bihor. 

Noul magazin Lidl din Marghita este situat pe Strada Ion Luca Caragiale, Nr. 31-35, iar cel din Gherla se află pe Strada Hăşdăţii, Nr. 1. Fiecare dintre cele două unități are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 m². De asemenea, unitatea Lidl din Marghita dispune de 80 de locuri de parcare, în timp ce magazinul Lidl din Gherla are peste 130 de locuri de parcare, dispunând totodată de stație de încărcare pentru automobilele electrice.

Orarul de funcționare a celor două magazine va fi de luni până sâmbătă, între 7:00 și 22:00, iar duminica între 8:00 și 20:00.

Lidl optimizează constant formatul magazinelor, astfel încât să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, dar și să ofere o experiență de cumpărături cât mai bună. Astfel, magazinul Lidl din orașul Gherla, de pe Strada Hăşdăţii, Nr. 1, înlocuiește o unitate situată la aceeași adresă, care a fost închisă pe la începutul acestui an, deoarece nu a mai corespuns standardelor companiei în ceea ce privește sustenabilitatea și experiența pentru clienți.

Magazinul Lidl din Marghita este prima unitate a retailerului din acest oraș, iar în urma inaugurării sale, vor fi create peste 25 de noi locuri de muncă.

Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor și în conformitate cu normele de protecție a mediului, noile magazine Lidl din Gherla și Marghita dispun de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență, sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de ventilație, ori stația de încărcare pentru automobile electrice.

Pentru că sănătatea angajaților, a clienților și a partenerilor este prioritară pentru Lidl, și în noile magazine din Gherla și Marghita se vor aplica măsurile împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2 luate de retailer în rețeaua din România. Printre acestea se numără montarea unor panouri transparente de protecție la casele de marcat, limitarea numărului de clienți care pot intra în același timp în magazin, precum și montarea de dozatoare cu soluție dezinfectantă pentru clienți și dezinfectarea constantă a zonelor intens tranzitate și obiectelor expuse (exemplu: toaletele, intrările și ieșirile, vitrinele frigorifice, cărucioarele și coșurile de cumpărături, benzile și POS-urile de la casele de marcat etc).

În plus, pe baza recomandărilor oficiale ale autorităților, Lidl face o serie de recomandări pentru clienți, publicate atât online, cât și în incinta magazinelor. Printre cele mai importante recomandări se numără plata cu cardul bancar, evitarea zonelor aglomerate, atingerea doar a fructelor și legumelor pe care doresc să le cumpere și păstrarea distanței recomandate față de alte persoane. Pentru a-i ajuta pe clienții care stau la coadă să păstreze distanța recomandată față de cei din jurul lor, și în noile magazine Lidl din Gherla și Marghita se găsesc indicatoare pe podea în zona caselor de marcat.

Citeste si:
Schwarz Group, proprietarul Lidl și Kaufland, investește 200 de milioane de euro în extinderea online a celor două lanțuri de magazine
Schwarz Group, proprietarul Lidl și Kaufland, investește 200 de milioane de euro în extinderea online a celor două lanțuri de magazine

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Lidl continuă investițiile în România și inaugurează două magazine