Lectură de 4 minute

04 Dec 2020 - Știri și Noutăți

Lidl colectează alimente pentru nevoiași în 80 de magazine din țară, înainte de Sărbători

Andra Imbrea

Abonează-te pe  

Și anul acesta, Lidl își implică activ clienții în sprijinirea persoanelor defavorizate, prin organizarea unei noi campanii de colectare de alimente între 7-20 decembrie, în parteneriat cu rețeaua Băncilor pentru Alimente din țară.

După ediția pilot din decembrie 2019, acum, Lidl extinde lista de magazine participante la campanie la 80 de unități. În plus, și numărul beneficiarilor campaniei a crescut, anul acesta fiind implicate în această inițiativă atât Băncile pentru Alimente din București, Cluj-Napoca, Roman, Brașov și Oradea, cât și cele din Timișoara și Constanța, recent inaugurate cu sprijinul Lidl și al celorlalți parteneri. Până acum, Lidl a investit peste 2.400.000 lei în înființarea celor 7 Bănci regionale pentru Alimente.

Risipa alimentară este o problemă globală cu consecințe complexe, atât în ceea ce privește impactul negativ asupra mediului, cât și în privința condiției economice a populației – potrivit Foodwaste.ro, în România, 2,55 milioane de tone de produse alimentare sunt aruncate anual, în timp ce 4,5 milioane de români trăiesc în sărăcie.

În primele 10 luni ale lui 2020, rețeaua Băncilor pentru Alimente a redistribuit peste 2130 de tone de produse alimentare colectate de la companiile partenere rețelei, care au ajuns mai departe la peste 80.000 de persoane beneficiare din categorii vulnerabile, în parteneriat cu 369 de ONG-uri. Din martie și până acum, Lidl a donat peste 85 de tone de alimente și, până în acest moment, a investit peste 2.400.000 lei în dezvoltarea rețelei de Bănci pentru Alimente din România.

Campania de colectare, extinsă la 80 de magazine

Anul trecut, Lidl România a organizat ediția pilot a campaniei de colectare de alimente, în parteneriat cu rețeaua Băncilor pentru Alimente din România. Prin intermediul acesteia, clienții din 12 magazine Lidl din țară au putut dona alimente destinate persoanelor defavorizate, beneficiari ai rețelei, în perioada sărbătorilor de iarnă. Au fost strânse astfel 16,7 tone de alimente, care au fost distribuite mai departe prin organizațiile partenere ale rețelei către aproximativ 7.000 de beneficiari finali.

Lidl continuă acest demers și anul acesta, printr-o nouă campanie de colectare de alimente, desfășurată în perioada 7- 20 decembrie, în 80 de magazine Lidl din 25 de localități. La fel ca anul trecut, clienții pot dona produse alimentare neperisabile, în cutiile special amenajate la ieșirea din magazine, după casele de marcat.

Aceste produse vor fi preluate de către Băncile pentru Alimente și distribuite mai departe beneficiarilor finali, în preajma sărbătorilor de iarnă. La această ediție a campaniei de colectare participă atât Băncile pentru Alimente din București, Cluj-Napoca, Roman, Brașov și Oradea, cât și cele din Timișoara și Constanța, recent inaugurate cu sprijnul Lidl și al celorlalți parteneri.

Produsele care pot fi donate de către clienți sunt semnalizate la raft în magazinele Lidl participante. Aceste alimente fac parte din categorii neperisabile, care nu necesită o temperatură specială de păstrare, precum: alimente de bază (ulei, făina, zahăr, orez, ingrediente de copt), conserve de legume, conserve de carne, conserve de fructe, paste făinoase, sosuri, lapte UHT (care se păstrează la temperatura camerei), produse de patiserie ambalate, biscuiți, cafea, ceai, dulceață și gemuri. Lista completă a magazinelor participante poate fi consultată aici.

Citeste si:
Ghinioanele se țin scai de Lidl. Retailerul retrage un alt produs care poate declanșa boli gastrointestinale severe
Ghinioanele se țin scai de Lidl. Retailerul retrage un alt produs care poate declanșa boli gastrointestinale severe

Două noi Bănci pentru Alimente, în Timișoara și Constanța

Noile Bănci regionale pentru Alimente inaugurate recent în Timișoara și Constanța continuă misiunea de a combate risipa alimentară, prin extinderea infrastructurii la nivel național în alte 6 județe din România (Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara și Arad, respectiv Constanța și Tulcea), astfel încât tot mai multe persoane aflate în dificultate să beneficieze de produse alimentare și igienico-sanitare.

În prima lor lună de funcționare, Băncile pentru Alimente din Timișoara și Constanța, cu ajutorul Lidl România și al celorlați parteneri, au distribuit 19 tone de alimente către 43 de ONG-uri. În plus, în luna decembrie, Banca regională pentru Alimente Oradea s-a extins printr-un punct de lucru în județul Maramureș. Pe termen mediu și lung, rețeaua își propune fondarea altor bănci regionale în orașe precum Craiova și Galați, dar și a unor noi puncte de lucru județene, pentru a acoperi toate regiunile României.

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

Sursă foto: : By Victoria 1/Shutterstock

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Lidl colectează alimente pentru nevoiași în 80 de magazine din țară, înainte de Sărbători