Lectură de 4 minute

25 Mar 2024 - Știri și Noutăți

Lăptăria cu Caimac raportează creștere a vânzărilor, dar scăderi la nivel de profit. Ce planuri are producătorul 

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Agroserv Măriuța, companie românească de agricultură și deținătoarea brandului Lăptăria cu Caimac, raportează vânzări de 80 de milioane de lei în 2023, o creștere de 10% față de 2022, și un rezultat operațional de 4,3 milioane de lei, o majorare cu 27% comparativ cu anul precedent. În contextul provocărilor din sectorul agricol și cel alimentar, compania a înregistrat o pierdere netă de 2,3 milioane de lei, față de pierderea netă de 1,9 milioane de lei din 2022.

Sursa foto: Laptaria cu Caimac

„Anul 2023 a fost o perioadă a contrastelor pentru compania noastră, care a înregistrat creșteri la nivelul vânzărilor, dar, pe fondul numeroaselor provocări, profitabilitatea a fost afectată, finalizând anul departe de obiectivele pe care ni le stabilisem. Fabrica de procesare a ajuns în 2023 să genereze 69% din totalul cifrei de afaceri, ca urmare a unei creșteri de 29% față de nivelul din 2022, datorită mixului de produse vândute. Acest avans a fost influențat negativ de anumite modificări legislative cu impact asupra industriei alimentare, la care s-a adăugat și inflația, în special în prima parte a anului. Pentru al doilea an la rând, seceta a avut un impact major asupra agriculturii, cea mai afectată fiind cultura de porumb pentru boabe, care a înregistrat un grad de calamitate de 90%. Astfel, la nivelul activității vegetale, rezultatele din 2023 au reprezentat 46% din valoarea prognozată la începutul anului. În ceea ce privește ferma zootehnică, producția totală de lapte a crescut, numărul de animale este stabil, iar procedurile și practicile pe care le implementăm ne aduc rezultate pozitive în numărul de litri de lapte produs și calitatea acestuia. Totuși, profitabilitatea acestei linii de business a fost afectată semnificativ de evoluția negativă a activității vegetale, prin care sunt furnizate furajele utilizate în fermă”, a declarat Cornel Dănilă, Director General, Lăptăria cu Caimac.

În 2023, veniturile din vânzarea de produse lactate, semifabricate, precum și de mărfuri au atins valoarea de 55 de milioane de lei, acestea având cea mai mare contribuție la cifra de afaceri, fiind în creștere cu 29% față de anul 2022. Compania a procesat peste 8 milioane de litri de lapte în fabrică, o creștere cu 1% față de anul precedent. În 2023, veniturile din activitatea vegetală s-au ridicat la 7,4 milioane de lei, în scădere cu 48%, în contextul unei producții mai mici pe hectar, cauzate de secetă. În urma cultivării unei suprafețe de puțin peste 2.500 ha, compania a înregistrat o producție totală de 18.830 tone, din care cultura de porumb însilozat a reprezentat 53% această producție, grâu – 23%, lucernă – 11%, rapiță – 10% și porumb – 3%.

În ceea ce privește ferma zootehnică, veniturile generate de această divizie în 2023 s-au ridicat la 17,6 milioane de lei, o creștere de 20% comparativ cu anul precedent, în principal datorită vânzării de lapte crud, de 13,3 milioane de lei, urmată de vânzarea de animale, de aproximativ 3 milioane de lei. De asemenea, producția totală de lapte a fost de aproximativ 14 milioane de litri, în creștere față de 2022, fabrica utilizând 57% din această cantitate, similar anului anterior.

Ajustări la nivelul portofoliului pentru a readuce profitabilitatea

„Pentru anul 2024, avem în plan dezvoltarea portofoliului de produse al Lăptăriei cu Caimac prin lansarea unei game complet noi, efectuarea unor ajustări la nivelul portofoliului în funcție de volume și eficiență în producție, dar și accesarea unei noi rețele de retail. De asemenea, intenționăm să creștem competențele echipei prin atragerea de talente și dezvoltarea profesională a colegilor noștri. La nivelul activității vegetale, există premise pozitive pentru culturile de grâu și rapiță în ceea ce privește cantitățile care pot fi produse în 2024, cu toate că suntem pesimiști în legătură cu prețul acestora. În plus, producția de lapte din acest început de an a ajuns la peste 44 de tone pe zi, cu o perspectivă a prețului laptelui crud mai stabilă comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În acest an, prioritatea noastră este readucerea companiei la profitabilitate, astfel că proiectele de investiții, precum stația de bio gaz și cea de spălare a ambalajelor pentru refolosire, deși rămân importante, vor fi demarate în cazul dezvoltării unor parteneriate strategice, în contextul lipsei fondurilor nerambursabile”, a adăugat Cornel Dănilă.

Pentru anul 2024, conform bugetului de venituri și cheltuieli propus de companie, Agroserv Măriuța vizează o cifră de afaceri de 89,5 milioane de lei, cu o marjă brută de 26,1 milioane de lei, EBITDA de 19,3 milioane de lei și un profit net de 703 mii de lei.

Agroserv Măriuța este o companie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier MILK ce desfășoară o activitate agricolă mixtă de cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor. Începând cu anul 2018, compania și-a adăugat o noua arie de business și anume procesarea laptelui de vacă, respectiv obținerea de produse lactate – lapte integral ambalat la sticlă, brânzeturi maturate, produse acidofile. De mai bine de trei ani Lăptăria cu Caimac livrează pe piață lactate naturale, fără adaosuri inutile, fără lapte praf și cu o grijă deosebită pentru a procesa minimal laptele.

Citeste si:
Polonezii de la Pepco, dezamăgiți de vânzările slabe. Retailerul va deschide încă 400 de magazine în 2024
Polonezii de la Pepco, dezamăgiți de vânzările slabe. Retailerul va deschide încă 400 de magazine în 2024
Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Lăptăria cu Caimac raportează creștere a vânzărilor, dar scăderi la nivel de profit. Ce planuri are producătorul