Pentru ediția comasată 2024-2025, L'Oréal - UNESCO Pentru Femeile din Știință va acorda zece burse în valoare totală de 500.000 lei pentru finanțarea a zece proiecte de cercetare. Aceste burse vor încuraja tinerele cercetătoare, cu vârsta de maximum 40 de ani, care urmează în prezent studii doctorale sau stagii post-doctorale, să-și continue cariera științifică în România. Această ediție specială marchează o extindere semnificativă a programului, oferind un număr dublu de burse față de edițiile anterioare.
Astfel, se vor oferi următoarele burse pentru a încuraja carierele femeilor de știință din România:
- Patru burse a câte 50.000 lei fiecare pentru patru tinere cercetătoare din domeniul științelor vieții;
- Patru burse a câte 50.000 lei fiecare pentru patru tinere cercetătoare din domeniul științelor exacte;
- Două burse a câte 50.000 lei pentru două tinere cercetătoare din domeniul științei calculatorului.
De 15 de ani, L'Oréal România și CNR UNESCO, susținute de UEFISCDI, încurajează participarea femeilor la știință și contribuie financiar la avansarea proiectelor de cercetare a tinerelor cercetătoare în domenii cheie. În cele 14 ediții consecutive de la lansare, proiectul a premiat și a susținut 42 de cercetătoare din România, cu burse în valoare totală de peste două milioane de lei, investiți în activitatea lor. Cu această ediție comasată, L'Oréal România își reafirmă angajamentul de a sprijini viitorul științei.
Până pe 23 august 2025 inclusiv, cercetătoarele din România se pot înscrie în program prin depunerea dosarelor de candidatură AICI.
Nominalizările vor fi evaluate în funcție de contribuția remarcabilă a proiectului de cercetare propus la progresul general al științei, de impactul cercetărilor sale în domeniul de expertiză, de noutatea și rezultatele așteptate, precum și de recunoașterea de către colegii din aceeași disciplină. Juriul format din academicieni, profesori universitari și doctori de renume din cele trei arii pe care programul le are în vedere vor juriza proiectele înscrise în perioada septembrie - octombrie 2025, iar câștigătoarele vor fi anunțate la finalul lunii decembrie 2025.
De peste 115 ani, L’Oréal, cu un portofoliu extins ce cuprinde 37 de mărci internaționale și angajamente ambițioase în materie de sustenabilitate derulate prin intermediul programului L’Oréal For The Future, compania oferă fiecărei persoane din întreaga lume tot ceea ce este mai bun din punct de vedere al calității, eficienței, siguranței, sincerității și responsabilității, în timp ce sărbătorește frumusețea în pluralitatea sa infinită.
Cu peste 90.000 de angajați, o amprentă geografică echilibrată și vânzări în toate rețelele de distribuție (e-commerce, mass market, magazine universale, farmacii, saloane de coafură, travel retail și buticuri de marcă) în 2024, Grupul a generat vânzări în valoare totală de 43,48 miliarde de euro. L’Oréal deține 21 de centre de cercetare și inovare, în cadrul cărora lucrează peste 4000 de oameni de știință și peste 8.000 de profesioniști în tehnologie și inovație digitală, pentru a inventa viitorul frumuseții și a deveni lider în Beauty Tech.
A început campania “Zilele Protecției Solare”: cum te poți programa pentru o consultație gratuită la dermatolog