Lectură de 3 minute

08 Jun 2020 - Știri și Noutăți

Kaufland relansează conceptul de pop-up restaurant în aer liber

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Kaufland România redeschide conceptul pop-up restaurant și readuce experiența gourmet și fine dining, de această dată într-o formă adaptată condițiilor actuale de siguranță, potrivit unui comunicat de presă.

Deschis într-o variantă sezonieră, pe o terasă de peste 2.200 mp, cu o capacitate de 120 de locuri, restaurantul va funcționa pe toată perioada verii, între 6 iunie și 30 august 2020, pe terasa Si Lounge din București (zona Pipera, strada George Constantinescu, nr. 2-4).

Clienții sunt așteptați să descopere preparatele exclusiviste create de Chef Samuel Le Torrielec, dar oferite la un preț accesibil, astfel încât aceștia vor achita doar ingredientele, provenind exclusiv din magazinele Kaufland. De asemenea, ca până acum, clienții au acces la meniuri diversificate, noutăți inedite, cu opțiuni pentru prânz sau cină, fixe sau à la carte.

Ca element de noutate, clienții sunt așteptați cu un program special de experiențe, astfel că vor fi organizate seri tematice. Miercurea și sâmbăta este Grill Night, iar joia și duminica este Sea Food Day. DJ rezidenți vor întreține atmosfera, iar o zi pe săptămână artiști români vor oferi reprezentații muzicale.

De luni până vineri, restaurantul va funcționa între 12:00 și 22:00, iar în weekend începând cu 11:00 și până la 22:00.

Măsuri impuse:

  • Accesul maxim permis este de 120 persoane ce pot fi prezente simultan pe o suprafață de 2.000 de metri pătrați;
  • Spațiile comune și cele de lucru vor fi dezinfectate după fiecare client, iar în fiecare săptămână va fi pusă în aplicare și o procedură de dezinfectare în profunzime prin nebulizare;
  • Plata se efectuează la masă doar cu cardul, iar comenzile vor fi preluate pe baza unor meniuri tip tabletă, dezinfectate frecvent;
  • Sunt amplasate dispensere de măști și dispensere cu dezinfectant pe fiecare masă, la fiecare cale de acces;
  • Mesele au o capacitate de 4 persoane și sunt separate prin plante naturale de minim 1,5m și plexiglass;
  • Accesul spre zona toaletelor este gestionat printr-un people counter special integrat, ce asigură evitarea eficientă a supra-aglomerării.

În ceea ce privește personalul (chelneri, bucătari și ospătari) care va opera comenzile în cadrul spațiului reamenajat, acesta este instruit permanent și dispune de echipament special și suplimentat la nevoie, conform cu legislația în vigoare, precum măști de protecție cu 3 straturi, ochelari de protecție, mănuși de unică folosință, șervețele pentru igienizare și gel dezinfectant pentru mâini.

Pentru centralizarea persoanelor din locație, personalul va utiliza un sistem de numărare cu click și un registru de evidență, iar în locație va exista și un aparat contactless pentru măsurarea temperaturii.

Accesul se face numai pe bază de rezervare la numărul de telefon 0799.919.911.

Citeste si:
Kaufland inaugurează două magazine, dintre care unul realizat din beton ecologic
Kaufland inaugurează două magazine, dintre care unul realizat din beton ecologic

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 132 de magazine în România.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Kaufland relansează conceptul de pop-up restaurant în aer liber