Lectură de 2 minute

05 Aug 2022 - Știri și Noutăți

Kaufland a introdus plata cu tichete sociale „Sprijin pentru România”

Otilia Caloian

Abonează-te pe  

Plata cu tichetele sociale din programul „Sprijin pentru România” va fi disponibilă în toate magazinele Kaufland din țară, de la începutul lunii august. În primă etapă, sunt acceptate cardurile sociale emise de Sodexo și Up România.

Voucherele sociale din programul guvernamental „Sprijin pentru România” sunt destinate achiziției de produse alimentare și de mâncare caldă, precum preparatele de la punctul Grill din parcarea magazinelor Kaufland. Astfel, clienții vor fi îndrumați de către angajații de la casele de marcat să separe produsele alimentare de cele non-alimentare, care vor fi achitate folosind un alt mijloc de plată.

Cum se face plata cu cardurile sociale

Plata la casele de marcat se efectuează ca plata cu orice alt card. Cardul social pentru alimente permite plăți contactless, încă de la prima tranzacție, prin apropierea sa de terminalul POS.

Cardurile sunt alimentate de către autorități la fiecare două luni cu câte 250 de lei, în patru tranșe, până la sfârșitul anului.

Potrivit reglementărilor, se interzice utilizarea cardului în alte scopuri decât cele pentru care a fost emis, în caz contrar se sancționează conform legii.

Kaufland a ajuns la o rețea de peste 153 de magazine în România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.450 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de peste 153 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Kaufland a introdus plata cu tichete sociale „Sprijin pentru România”