Lectură de 2 minute

21 Dec 2021 - Știri și Noutăți

Kaufland a donat pachete pentru 500 de vârstnici din mediile defavorizate, în cantitate totală de 15 tone

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Kaufland se alătură  voluntarilor de la Asociația SNK în campania umanitară „Bunicii Noștri”, prin intermediul căreia au fost distribuite pachete cu alimente și produse de igienă în cantitate totală de 15 tone. Pachetele  au ajuns la  500 de persoane vârstnice din mai multe comunități, la nivel național.

În săptămâna 13-19 decembrie, cu sprijinul a 70 de voluntari din toată țara, au fost pregătite și distribuite un număr de 1.500 de sacoșe, pentru a readuce spiritul Crăciunului și speranța în casele bătrânilor din medii defavorizate. Acestea au fost transportate către punctele de lucru Romstal din țară și preluate de voluntarii de la nivel local.

Astfel, peste 25.000 de produse alimentare, produse de igienă personală și de îngrijire a casei au fost primite cu bucurie de 500 de persoane vârstnice vulnerabile, din 50 de localități din București și județele Ilfov, Neamț, Ialomița, Sibiu, Prahova, Brașov, Gorj, Alba, Bacău, Giurgiu, Cluj, Vâlcea, Dolj, Dâmbovița, Suceava, Bistrița și Argeș.

„Așa cum facem deja de câțiva ani, în preajma sărbătorilor ne gândim la cei care au cea mai mare nevoie de noi: bătrânii vulnerabili, care nu au acces la alimentele și produsele de bază, atât de necesare. Suntem bucuroși că, alături de Asociația SNK și voluntarii implicați, putem aduce o alinare și o bucurie în casele acestora în pragul Crăciunului. Cea mai mare împlinire vine odată cu zâmbetul sincer cu care ne întâmpină acești bătrâni, iar prin acțiunile noastre, sperăm să devenim un exemplu pentru oricine se poate implica”, declară Katharina Scheidereiter, manager CSR Kaufland România.

Retail jobs

„Bunicii Noștri” este un proiect al Asociației SNK, care din 2020 oferă recurent alimente și produse de igienă persoanelor în vârstă și persoanelor din medii defavorizate. Prin implicarea voluntarilor în toate etapele, de la pregătirea pachetelor, până la livrarea individuală, proiectul funcționează ca o rețea socială națională, ce acționează în beneficiul celor care au nevoie de ajutor.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în opt țări, 132.000 de angajați și o rețea de 147 de magazine în România.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Kaufland a donat pachete pentru 500 de vârstnici din mediile defavorizate, în cantitate totală de 15 tone