Lectură de 3 minute

20 Jul 2022 - Știri și Noutăți

JYSK a ajuns la 124 de magazine în România

Otilia Caloian

Abonează-te pe  

JYSK, retailerul scandinav de mobilier și produse pentru casă, continuă expansiunea în România. În prezent, JYSK deține 124 de magazine în țara noastră.

JYSK va deschide, mâine, 21 iulie, un magazin în Sovata, județul Mureș. JYSK Sovata este magazinul cu numărul 124 din țară și se deschide joi, 21 iulie 2022, pe strada Primăverii nr. 58, județul Mureș.

Noul magazin JYSK din Sovata are o suprafață totală de 1300 mp și va funcționa de luni până duminică între orele 10.00 – 20.00.

JYSK este prezent în județul Mureș încă de la intrarea companiei pe piața din România, în anul 2007, când a deschis magazinul din Târgu Mureș, cel de-al patrulea din țară la acel moment.

Retail jobs

“În această perioadă avem o mulțime de activități care vizează magazinele fizice, deschideri de magazine noi și reamenajările celor mai vechi. Continuăm să investim în magazinele fizice și păstrăm în continuare obiectivul de 15 magazine noi anual. În județul Mureș suntem prezenți de 15 ani, iar în acest moment avem două magazine în Târgu Mureș și unul în Reghin, ambele cu vânzări bune. Avem încredere că și locuitorii din Sovata vor aprecia produsele scandinave pentru amenajarea locuinței și îi așteptăm pe toți la deschidere, începând cu 21 iulie, ora 10:00”, spune Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România și Bulgaria.

Reduceri de până la 75%, în noul magazin

JYSK a pregătit cu ocazia deschiderii un eveniment de inaugurare și oferte speciale valabile doar în noul magazin din Sovata. Ofertele speciale sunt valabile timp de o săptămână, în perioada 21 – 27 iulie 2022. Sunt incluse în ofertă peste 2000 de produse, printre care saltele, plăpumi, perne, mobilier de interior, decorațiuni și textile pentru casă, prosoape, draperii, iar reducerile ajung până la 75%.

“După mai multe săptămâni de pregătiri, care au presupus atât amenajarea magazinului, cât și instruirea personalului, echipa JYSK Sovata este pregătită să îi primească pe clienți. Magazinul arată foarte bine, produsele sunt puse în evidență foarte frumos, iar stocurile sunt pregătite. Așteptăm cu nerăbdare să îi întâlnim pe clienți în ziua deschiderii”, spune Lehel Lukacs, Store Manager JYSK Sovata.

Primii 300 de clienți care fac cumpărături de peste 300 de lei vor primi cadou un dozator de săpun în valoare de 30 de lei.

Citeste si:
Alex Bratu, Jysk: În ultimele luni nu a mai fost vorba de preț, nu a existat marfă, nu era disponibilă
Alex Bratu, Jysk: În ultimele luni nu a mai fost vorba de preț, nu a existat marfă, nu era disponibilă

JYSK este unul dintre cei mai importanți retaileri de mobilă și decorațiuni interioare din Europa. Compania scandinavă își desfășoară activitatea în peste 49 de țări, are peste 28.500 de angajați și peste 3100 de magazine. JYSK are mereu o ofertă excelentă și servicii competente, indiferent de modalitatea în care clienții vor să achiziționeze produsele, dintr-un magazin fizic sau online.

Primul magazin JYSK a fost inaugurat pe data de 2 aprilie 1979 în Danemarca, în orașul Aarhus. Sub deviza "Sleeping and Living", magazinele JYSK oferă tot ce este necesar în casă pentru viața de zi cu zi, de la mobilier de interior și de grădină, până la lenjerii de pat, perne, obiecte decorative și de iluminat.

JYSK a intrat pe piața din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Rețeaua numără în prezent peste 120 de magazine în România.

Compania JYSK este deținută de familia fondatorului ei, omul de afaceri danez Lars Larsen, care are în portofoliu și alte companii, cu o cifră de afaceri anuală de 39,1 miliarde DKK în anul financiar 2020-2021. Cifra de afaceri JYSK este de 32,6 miliarde DKK în anul financiar 2020-2021.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  JYSK a ajuns la 124 de magazine în România