Lectură de un minut

23 Nov 2022 - Știri și Noutăți

Jumbo a inaugurat magazinul din Sibiu. Care sunt planurile retailerului în vreme de inflație

Cristina Marin

Abonează-te pe  

Pe 11 noiembrie, Jumbo a inaugurat magazinul din Sibiu, care a strâns zeci de oameni la coadă. Magazinul are o suprafață de 15.000 de metri pătrați. Retailerul precizează că, ținând cont de inflație, va selecta mai atent produsele expuse la raft. 

Sursa foto: Shutterstock.com

În octombrie 2022, vânzările Grupului Jumbo au înregistrat o creștere de circa 12% față de anul trecut. În cele 10 luni ale anului 2022 (ianuarie-octombrie 2022), vânzările Grupului au înregistrat o creștere de circa 11% față de anul trecut.

În România, în luna octombrie, vânzările rețelei au crescut cu circa 21% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Grupul Jumbo profită de poziția sa financiară și își continuă programul de investiții pentru 2022 și 2023. În 2023, vor mai fi inaugurate două magazine în România și va deveni operațional și magazinul online Jumbo, țara noastră fiind a treia în care retailerul elen se lansează în e-commerce, după Grecia și Cipru.

Retail jobs

Mai mult, Consiliul de Administrație al Jumbo a aprobat, la 17 octombrie 2022, plata unei distribuții speciale în numerar de 0,3850 euro pe acțiune pentru anul 2022.

La finalul anului 2021, grupul avea 81 de magazine, dintre care 52 erau în Grecia, 5 în Cipru, 9 în Bulgaria și 15 în România, cu două magazine online în Grecia și Cipru. Compania operează, prin colaboratori, 30 de magazine sub brandul Jumbo în șase țări: Albania, Kosovo, Serbia, Macedonia de Nord, Bosnia și Muntenegru.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Jumbo a inaugurat magazinul din Sibiu. Care sunt planurile retailerului în vreme de inflație