Lectură de un minut

10 Oct 2018 - Știri și Noutăți

IKEA lanseaza LURVIG, o colectie de mobilier pentru animale

Abonează-te pe  

Designerii IKEA au gandit pentru animale propriul lor spatiu de relaxare si anunta lansarea LURVIG, o gama accesibila si durabila de mobilier care se integreaza perfect in locuintele oamenilor. LURVIG este o colectie creata pentru a ne face si mai frumoasa viata alaturi de caini si pisici si care va fi lansata in magazinul IKEA Baneasa incepand cu 8 octombrie.

Animalele de companie sunt prezente in tot mai multe locuinte din intreaga lume. IKEA doreste sa ofere o gama relevanta pentru cei mai multi oameni care detin animale de companie, o gama cu un design modular, cu produse care se integreaza natural in fiecare locuinta, la un pret accesibil.

LURVIG este o colectie creata in colaborare cu designeri iubitori de animale si medici veterinari autorizati, conceputa pentru a ajuta zi de zi in toate aspectele vietii alaturi de pisici sau caini.

Barbara Schafer, medic veterinar si coordonator de proiect, Product Safety & Compliance, IKEA of Sweden a declarat: „Este foarte important sa luam ca punct de pornire nevoile si comportamentele naturale ale animalelor, cum ar fi modul in care dorm, mananca sau se joaca ele. Apoi, putem crea un produs ce raspunde „nevoilor noastre umane”, cum ar fi stilul si forma. Primul lucru pe care l-am avut in vedere a fost siguranta: cainii rod jucariile si aduc in casa praf si noroi din plimbarile lor zilnice. Pisicile zgarie cele mai multe suprafete si sunt sensibile la miros si textura. Asa ca materialele sigure si rezistente au jucat un rol foarte important”.
Colectia va include paturi pentru caini si casute pentru pisici, paturi si perne, boluri, jucarii, dar si zgarzi, lese si o perie pentru ingrijire.
Colectia LURVIG este acum disponibila in magazinul IKEA Baneasa si online.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  IKEA lanseaza LURVIG, o colectie de mobilier pentru animale