Lectură de 2 minute

27 Aug 2021 - Știri și Noutăți

Hypermarketurile și supermarketurile, preferate de clienți pentru a cumpăra hrana pentru animale

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Majoritatea persoanelor care au animale preferă hypermarketurile sau supermarketurile (78%) şi magazinele specializate (55%), urmate de veterinar (20%) şi de achiziția online (15%), potrivit unui studiu realizat de Reveal Marketing Research în care se analizează și locurile din care românii cumpără hrană pentru animalele de companie.

„Se observă o preocupare mai mare a persoanelor din mediul urban în ceea ce privește îngrijirea animalelor de companie pe care le dețin, întrucât 64% dintre acestea cumpără hrană de la magazinele specializate, care comercializează inclusiv produse premium. Acest lucru se poate datora puterii de cumpărare mai ridicate în zona urbană, cât și unei prezențe și diversități mai mari a serviciilor, magazinelor specializate și a cabinetelor veterinare”, se arată în comunicat.

În România, 6 din 10 români au un animal de companie. Există, așadar, o cerere foarte mare, iar, pe fondul acesteia, comerțul cu animale de companie pare să fi explodat în perioada pandemiei. Mai mult de atât, perioada de lockdown cauzată de pandemia COVID-19 a influențat achiziționarea sau adoptarea unui animal de companie. Astfel că, 20% dintre posesorii de animale de companie, declară că dețin un animal de companie de cel puțin doi ani.

Câinele este cel mai comun animal de companie deţinut la nivelul gospodăriilor din mediul urban și rural, datele arătând că 73% dintre posesorii de animale de companie au câine, în vreme ce 57% au pisici. Topul celor mai populare animale de companie este completat de păsări papagali/canari (9%), pești (7%), broască țestoasă și hamster/ porcușor de Guineea (3%).

Reveal Marketing Research este o companie de cercetare de piață full-service, specializată în marketing research, studii sociologice, customer insight, business strategy, market development. Metoda de colectare a datelor pentru studiu este CAWI (computer assisted web interview) – perioada de colectare 16 iulie 2021- 22 august 2021. Datele au fost colectate pe un eșantion reprezentativ național (urban și rural), 1007 interviuri + Marja de eroare este de +/-3%. Nivel de încredere: 95%.

Citeste si:
Schwarz Group, proprietarul Lidl și Kaufland, investește 200 de milioane de euro în extinderea online a celor două lanțuri de magazine
Schwarz Group, proprietarul Lidl și Kaufland, investește 200 de milioane de euro în extinderea online a celor două lanțuri de magazine

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Hypermarketurile și supermarketurile, preferate de clienți pentru a cumpăra hrana pentru animale