Lectură de 2 minute

15 Jun 2021 - Știri și Noutăți

Husqvarna lansează un nou concept store premium la București, al doilea din cele 10 pe care le plănuiește în România

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Husqvarna, subsidiara locală a producătorului suedez de utilaje destinate spațiilor exterioare, anunță lansarea celui de-al doilea concept store premium, la București, în urma unei investiții de 120.000 de euro. Până la finalul anului 2023, compania intenționează să ajungă la 10 astfel de magazine în țară, potrivit unui comunicat de presă.

Magazinul, amplasat în sectorul 2 al Capitalei (Șoseaua Fabrica de Glucoză, nr. 6-8), pe o suprafață de 250 de metri pătrați, este a doua investiție a Husqvarna pe acest segment, primul concept store premium cu produse destinate întreținerii spațiilor verzi fiind deschis anul trecut, în Bistrița.

„Estimăm că magazinul din București va fi vizitat, lunar, de aproximativ 500 de clienți”, declară Emil Țînț, CEO al subsidiarei locale a Husqvarna.

În oferta noului magazin se va găsi toată gama Husqvarna, adică peste o sută de produse de profil. Echipa care se va ocupa de acest spațiu va acoperi activitățile de vânzare și service, cât și partea de consiliere pentru potențialii clienți.

Magazin Husqvarna în Cluj-Napoca

După Bistrița și București, următorul pas pentru dezvoltarea proiectului în plan local, care vizează un total de 10 concept store-uri Husqvarna pe segmentul premium, în următorii aproape trei ani, este Cluj-Napoca. Aici, lucrările de amenajare sunt în plină desfășurare, finalizarea lor fiind plănuită până la finalul anului în curs.

La nivel național, echipa Husqvarna împreună cu rețeaua de dealeri autorizați, numără în jur de 800 de oameni, dintre care aproximativ 500 se regăsesc în zona de retail. În afară de acest nou concept de magazine pe care a început să-l dezvolte anul trecut, compania este prezentă la nivel local printr-o rețea de aproximativ 200 de magazine, care oferă și service autorizat prin personal specializat.

„În cazul nostru, sunt două mari categorii de produse care au avut o creștere accentuată și evidentă în preferințele de cumpărare ale consumatorilor - mașinile robotizate de tuns gazon (Automower) și produsele cu acumulatori”, mai declară Țînț.

Înființată în anul 1689, Husqvarna, care face astăzi parte din grupului suedez omonim, produce o gamă de utilaje şi accesorii pentru pădure, parc, grădină și domeniul construcțiilor, de la motoferăstraie şi mașini de tăiat cu disc, până la maşini robotizate pentru tuns gazonul.

Citeste si:
Festivalul femeii în București, pentru 3 zile: unde va avea loc
Festivalul femeii în București, pentru 3 zile: unde va avea loc

În România, compania Husqvarna, cu afaceri de 22,2 milioane de euro în 2019, se dezvoltă în zona de retail, având o rețea de peste 200 de magazine.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Husqvarna lansează un nou concept store premium la București, al doilea din cele 10 pe care le plănuiește în România