Lectură de un minut

08 Feb 2022 - Știri și Noutăți

Hornbach rambursează clienții dacă prețurile produselor scad

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Hornbach, unul dintre cei mai mari retaileri de materiale de construcţii și grădinărit, lansează o provocare pentru clienții din Olanda: clienții sunt rambursați dacă produsul pe care îl cumpără devine mai ieftin în treizeci de zile de la cumpărare, potrivit Retail Detail. 

Noua variantă a garanției cu cel mai mic preț al lanțului intră în vigoare săptămâna viitoare. Compania va garanta consumatorilor cel mai mic preț în momentul achiziției și în cele treizeci de zile de la cumpărare. În cazul în care prețul produsului achiziționat scade în această perioadă, clientului i se va rambursa automat diferența, drept credit la achizițiile viitoare la Hornbach.

,,Nimic nu este la fel de enervant decât să vezi că vopseaua pe care ai cumpărat-o ieri a scăzut în preț astăzi. Clienții se simt puțin înșelați'', spune Evert de Goede, director general al Hornbach Olanda.

Garanția la cel mai mic preț este valabilă pentru întregul sortiment Hornbach, care constă în aproximativ 120.000 de produse. Pentru a fi eligibili pentru rambursări, clienții trebuie să deschidă un cont prin intermediul site-ului web sau al aplicației. Achizițiile online sunt înregistrate automat, în timp ce achizițiile din magazinele fizice pot fi legate de cont prin scanarea codului de bare de pe chitanță. Creditul rambursat are valabilitate trei ani.

Hornbach, fondată în 1877, deține 161 de magazine mixte de materiale de construcții și grădinărit și magazine online, în 9 țări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Cehia, Luxemburg, Elveția, Suedia, Slovacia și România), dintre care 7 în România (București Berceni, București Militari, București Balotești, Brașov, Timișoara, Sibiu și Oradea).

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Hornbach rambursează clienții dacă prețurile produselor scad