Lectură de 4 minute

13 Mai 2021 - Știri și Noutăți

Hornbach deschide un nou magazin în Cluj-Napoca și recrutează 120 de persoane

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Hornbach, unul dintre principalii retaileri locali de materiale de construcții și grădinărit, a început procesul de recrutare pentru personalul noului magazin din Cluj-Napoca, ce va fi inaugurat în acest an. Compania vizează angajarea a 120 de persoane.

Noul magazin este situat pe strada Plevnei, nr. 1-7.

„Pozițiile deschise sunt cele aflate pe organigrama oricărui magazin din rețeaua noastră. O parte din echipa noului magazin a fost formată, însă, pentru a fi completă, căutăm în continuare persoane care să ocupe poziții precum șefi de raion, lucrători comerciali, lucrători recepție marfă, șoferi și casieri, a declarat Mugurel-Horia Rusu, director general Hornbach România.

Echipa de management a noului magazin este parțial formată prin promovări interne, însă au fost recrutați și candidați din exterior pentru posturile de șef de raion și director adjunct, susține Rusu.

„În cadrul Hornbach, pentru pozițiile de management recrutăm din exterior doar atunci când este absolut necesar. În mod tradițional, acordăm prioritar șansa promovării propriilor angajați, iar în cadrul magazinului din Cluj-Napoca 10% din personal va fi asigurat de persoane transferate din interiorul rețelei existente“, a subliniat reprezentantul Hornbach România.

Cum se desfășoară procesul de angajare la Hornbach

Candidații parcurg un preinterviu telefonic și trei interviuri față în față.

În ceea ce privește principalele calități ale viitorilor angajați Hornbach, comunicarea asertivă, deschiderea și devotamentul, alături de implicarea în interacțiunea cu clienții sunt pe primele locuri. De asemenea, în magazinele Hornbach tinerii lucrează alături de cei în vârstă, cei experimentați alături de cei în curs de instruire.

„Principalele criterii în baza cărora invităm candidații la un prim interviu sunt reprezentate de motivația pentru care ne-au ales și capacitatea de a se orienta către client. Încercăm, astfel, să identificăm din prima etapă care ar fi departamentul sau domeniul de activitate pentru care ar fi potriviți. Trasând profilul ideal al unui viitor angajat Hornbach, susținem recrutarea persoanelor informate asupra domeniului în care activează, cu un grad ridicat de proactivitate, organizare și disciplină și, nu în ultimul rând, cu dorință pentru o dezvoltare profesională completă“, a mai spus Rusu.

Citeste si:
Au început angajările pentru vară. Retailul rămâne fruntașul clasamentului la numărul de joburi
Au început angajările pentru vară. Retailul rămâne fruntașul clasamentului la numărul de joburi

Instruirea la Hornbach

Odată recrutați în cadrul companiei, noii angajați trec printr-un proces de instruire. Printre cele mai importante cursuri pe care le urmează orice salariat Hornbach înainte de a prelua atribuțiile fișei de post se numără școlarizările specifice, cum sunt cele în domeniul acvaristicii, al plantelor, cursuri pentru obținerea autorizației de conducere a motostivuitorului, precum și orientare în ceea ce privește procesul de furnizare și comercializare a produselor marcă Hornbach și referitoare la gestionarea și încasarea mărfii.

La acestea se adaugă școlarizările standard, precum cele în domeniul vânzării și cele privind procesele specifice Hornbach.

Fiecare tip de training este alcătuit dintr-o parte teoretică și una practică, cea din urmă vizând exerciții pe tema respectivă, sesiuni de practică în magazin, dar și jocuri de rol finalizate cu un feedback din partea trainerilor. În plus, la finalul fiecărei săptămâni de școlarizare are loc o testare prin care se verifică nivelul de cunoștințe acumulat, stabilind astfel punctele-cheie care necesită clarificări.

Angajații beneficiază și de programe de dezvoltare profesională, prin care se urmărește amplificarea abilităților de leadership, comunicare, organizare. În plus, Hornbach oferă și un program de evoluție în carieră.

„Compania noastră este recunoscută pentru numeroasele exemple de evoluție profesională a angajaților, nu puțini fiind aceia care au pornit de pe poziții de șefi de raion și au urcat, treptat, către unele manageriale, precum directori adjuncți și directori de magazin. Acest lucru este confirmat și de investițiile pe care le alocăm în trainingurile realizate odată cu deschiderea unui nou magazin, a subliniat directorul general al companiei.

„Un alt aspect important care ne poziționează în topul angajatorilor dezirabili este și valoarea veniturilor obținute de către salariații noștri, acestea situându-se peste media pieței de profil“, a încheiat Mugurel-Horia Rusu.

Hornbach deține 161 de magazine mixte de materiale de construcții și grădinărit și magazine online, în 9 țări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Cehia, Luxemburg, Elveția, Suedia, Slovacia și România), dintre care 7 în România (București Berceni, București Militari, București Balotești, Brașov, Timișoara, Sibiu și Oradea).

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Hornbach deschide un nou magazin în Cluj-Napoca și recrutează 120 de persoane