Lectură de 2 minute

14 Jun 2023 - Știri și Noutăți

Grupul Carmistin a inaugurat o fermă de creștere a păsărilor, după o investiție de 8 milioane euro

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Cea mai mare și modernă fermă de creștere a păsărilor din județul Olt a fost inaugurată de Grupul Carmistin în localitatea Potcoava. Noua unitate de producție va fi integrată în viitoarea platformă de creștere păsări pe care compania o  dezvoltă în zonă, în completarea celor deținute la Vâlcea și Târgu Jiu.

Sursa foto: Carmistin

Ferma de la Potcoava înglobează cele mai actuale facilități tehnologice, dezvoltate de Carmistin printr-un parteneriat cu furnizori de top din Germania și Belgia. Astfel, vorbim despre prima fermă a Grupului care beneficiază de o centrală ce utilizează biomasă pentru încălzirea halelor. De asemenea, pentru consumul de energie electrică proiectul a fost prevăzut cu panouri fotovoltaice montate pe acoperișurile halelor, lucru care va reduce considerabil costul operațional.

Pentru ventilație, cele 33 hale din fermă funcționează pe baza unui sistem tehnologic ultramodern, fiind utilizate așa-numitele ventilatoare cu motoare cu magneți continuu. Acest lucru va spori cu circa 50 % eficiența energetică, raportat la un sistem convențional de ventilație.

În același timp, ferma de la Potcoava reprezintă un proiect-pilot în materie de cercetare si dezvoltare pentru ceea ce înseamnă industria națională de creștere a păsărilor, dar și un reper de educație și formare profesională pentru sector.

Odată cu inaugurarea acestei ferme, compania noastră demarează o serie de stagii de practică pentru viitoarea generație de lucrători în domeniul agribusiness. Noii noștri angajați vor avea posibilitatea să lucreze utilizând cele mai actuale tehnologii din domeniu, care au în prim plan componenta de energie verde și un nou model de bunăstare pentru animale.

Andrei Brumaru, CEO Carmistin

Investiția realizată la Potcoava, având o valoare de peste 8 milioane euro, va contribui la consolidarea pe piață a produselor La Provincia, brand al Grupului Carmistin, poziționat în prezent între primii producători de carne de pasăre la nivel național. Divizia de pui asigură o cifră de afaceri care reprezintă circa 60% din business-ul Carmistin.

În ceea ce privește componenta socială, pentru noua platformă pe care o dezvoltă în județul Olt compania a creat, într-o primă etapă, peste 80 noi locuri de muncă, recrutarea de personal făcându-se cu precădere din mediul rural.

Citeste si:
Grupul Carmistin, investiție de 10 milioane de euro în cea mai extinsă bază de depozitare a cerealelor din sudul țării 
Grupul Carmistin, investiție de 10 milioane de euro în cea mai extinsă bază de depozitare a cerealelor din sudul țării 

Grupul Carmistin este poziționat în prezent între primii producători de alimente din România. Grupul cuprinde peste 20 companii active în producţia de carne de pasăre și ouă, creșterea porcilor, creșterea bovinelor, dar și în producţia de cereale, în cadrul Carmistin fiind integraţi în prezent fermieri cu peste 10.000 hectare teren cultivat, din care peste 30% reprezentând agricultură BIO.

Obiectivul Carmistin este de a deveni cel mai mare producător de proteină animală din România.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Grupul Carmistin a inaugurat o fermă de creștere a păsărilor, după o investiție de 8 milioane euro