Lectură de 2 minute

08 Dec 2020 - Știri și Noutăți

Gitana Winery lansează un nou vin roșu sec ce se vinde în rețelele Mega Image, Metro și Carrefour

Andra Imbrea

Abonează-te pe  

Casa de vinuri Gitana Winery din Republica Moldova a lansat un nou vin roșu sec ce face parte din gama Reserva, Merlot Cabernet Sauvignon. Acest nou cupaj completează portofoliul Gitana, adăugând încă un vin gamei ce include Cabernet Sauvignon, Merlot, Rose, Rară Neagră, Riesling și Chardonnay.

Noul sortiment este disponibil pentru achiziționare în rețeaua de supermarketuri Mega Image, iar în curând va putea fi achiziționat și din hypermarketurile Metro și Carrefour. Prețul recomandat este de 45 lei.

Inspirat de cel mai faimos cupaj al Moldovei, expresivul Codru, ce rezultă prin cupajarea soiurilor Merlot și Cabernet Sauvignon, noul cupaj de la Gitana, format din cele două soiuri franțuzești cu notorietate creează un vin bine structurat, perfect pentru sezonul rece și cu adevărat memorabil în combinație cu mâncărurile tradiționale specifice sărbătorilor de iarnă.

„Noul vin este un real succes al oenologului Nicola Tucci, care a reușit să obțină o licoare atât de catifelată din cele două soiuri, Merlot și Cabernet Sauvignon. Clima și zona în care sunt cultivate plantaţiile de viţă-de-vie sunt doi factori care susțin dezvoltarea soiurilor roșii europene. Merlot Cabernet Sauvignon este un vin atractiv, potrivit sezonului rece și numai bun pentru a fi savurat pe timpul sărbătorilor de iarnă. Cu tanini moi și arome delicate, vinul poate fi servit alături de preparatele tradiționale, un companion excelent al preparatelor din carne și o completare firească a deserturilor aromate consumate în această perioadă. Recomand ca vinul să fie servit în decantor, la temperatura de 18° C.” declară Lilia Dulgher, Marketing Manager și Vânzări la Gitana Winery.

Sectorul de retail din România al vinăriei Gitana constă în hypermarketurile Carrefour, Auchan, Selgros, Metro și în supermarketurile Mega Image. De asemenea, vinurile Gitana pot fi achiziționate online de pe platforme precum finestore.ro sau emag.ro. Distribuția vinurilor Gitana nu se rezumă doar la piața locală, acestea fiind comercializate și pe piața internațională, precum Japonia, Coreea de Sud, China, SUA și Europa.

Gitana Winery este marca comercială înregistrată a Vinăriei Țiganca. În prezent, Gitana exploatează aproximativ 360 de hectare de viţă-de-vie, având o capacitate de stocare de 7 milioane de litri şi una de producţie de la 2,2 până la 2,7 milioane de litri. Plantaţiile de viţă-de-vie deţinute de Vinăria Țiganca fac parte din regiunea viticolă Valul lui Traian. Podgoriile sunt plasate în arealul a două sate din raionul Leova, fiind împărțite în trei zone. O zonă se află în satul Filipeni, iar celelalte două în satul Romanovca. Zonele respective sunt favorabile cultivării viței-de-vie, deoarece întrunesc toate caracteristicile pedoclimatice necesare pentru producerea vinului de înaltă calitate.

Vinăria Țiganca este locul de origine al vinurilor Gitana. Aceasta a fost cumpărată de familia Dulgher în anul 1997. Crama a fost reconstruită şi retehnologizată, iar plantaţiile de viţă-de-vie au fost extinse în arealul Valul lui Traian, în satele Filipeni şi Romanovka.

Citeste si:
Sinaia Plaza, un nou centru comercial în România: ce retailerii se alătură parcului
Sinaia Plaza, un nou centru comercial în România: ce retailerii se alătură parcului
Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Gitana Winery lansează un nou vin roșu sec ce se vinde în rețelele Mega Image, Metro și Carrefour