Lectură de un minut

21 Nov 2022 - Știri și Noutăți

Francezii se așteaptă la prețuri record la foie gras de sărbători. Care ar putea fi costul prepatului

Viorela Pitulice

Abonează-te pe  

Prețurile la foie gras au crescut puternic în ultima perioadă, pe fondul pierderilor provocate de gripa aviară. În Franța, cel mai mare producător, consumator și exportator de foie gras din lume, este așteptată o majorare importantă pentru sărbătorile de sfârșit de an.

Sursa foto: Pixabay

Într-un singur an, la Piața de Rungis din Franța prețul aproape că s-a dublat, ajungând de la 24 euro pe kilogram, anul trecut, la 42 euro pe kilogram în perioada 1-7 noiembrie 2022, potrivit reussir.fr.

Majorarea prețurilor are loc ca urmare a scăderii producției, mai mică cu 30 - 35%, raportat la anul trecut, din cauza gripei aviare, care a făcut ca efective de circa 10 milioane de rațe să nu mai ajungă pe piață. De altfel, peste 3,8 milioane de rațe au fost sacrificate deja.

Pe de altă parte, stocurile de foie gras de anul trecut s-au epuizat deja în mare măsură. De asemenea, costurile de producție s-au mărit cu 30%, în timp ce prețurile se majorează în ritm cu inflația.

Retail jobs

Patronatul producătorilor de foie gras din Franța, Cifog, anunțase deja că majorarea prețurilor va afecta și sectorul producției de foie gras, fiind prognozată o creștere a prețurilor de 50 de eurocenți în medie pentru o cantitate de 40 de grame. Cu toate acestea, nu se întrevede o diminuare a cererii din partea consumatorilor francezi.

Potrivit unui sondaj realizat de Cifog în decembrie 2021, nouă din zece francezi au consumat foie gras de sărbători, iar opt din zece l-au clasificat ca fiind un produs obligatoriu pentru sărbătorile de sfârșit de an.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Francezii se așteaptă la prețuri record la foie gras de sărbători. Care ar putea fi costul prepatului