Lectură de 2 minute

16 Feb 2022 - Știri și Noutăți

Flanco oferă cumpărături în rate cu cardul de salariu în magazinele electro-IT

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Flanco, în parteneriat cu Oney, aduce posibilitatea de a cumpăra în rate, direct cu cardul de salariu, fără credite la bancă sau carduri de credit/cumpărături. Această soluție de plată se adresează exclusiv persoanelor fizice și permite achitarea produselor în 3 sau 4 rate lunare, la alegerea clientului, pentru valori ale comenzilor între 400-12.000 lei.

“Promisiunea noastră față de clienți este că îi ajutăm să își permită ce este mai bun, iar prin această soluție de plată contribuim la îndeplinirea obiectivului, aducându-le alte două beneficii importante: rapiditate și simplitate. Unii clienți nu își doresc să dețină un card de credit, îl consideră o grijă în plus, așa că pentru ei, posibilitatea de a cumpăra în rate, direct cu cardul de debit, este un avantaj important. Să zicem că vor să cumpere o mașină de spălat rufe, dar bugetul le permite doar un model cu o cuvă de 5 kg. Prin acest serviciu, pot cumpăra un model dintr-o gamă superioară, cu o cuvă de 8 kg, poate chiar și cu uscător incorporat, plătind prețul produsului în rate, timp de 3-4 luni, cu o dobândă nesemnificativă”, spune Ovidiu Nicușan, director de marketing Flanco.

Clienții au nevoie doar de un card de debit Visa sau MasterCard, pe care îl pot folosi pentru cumpărături fie în magazine, fie online. Singurii pași necesari sunt: optarea pentru plata în 3 sau 4 rate și completarea unui scurt formular - care nu presupune prezentarea unei adeverințe de venit, ca în cazul creditelor clasice. Apoi, în maxim 3 minute, primesc răspunsul solicitat.

Avantajele plății cu cardul de salariu

Un alt avantaj important îl reprezintă dobânda foarte mică, de 0,5% din valoarea creditului, un cost, practic, nesemnificativ. Spre exemplu, pentru cumpărarea în rate a unui produs în valoare de 1.000 de lei, clientul va achita o dobândă de doar 5 lei. Prima rată și dobânda se achită pe loc, iar următoarele două sau trei rate, în funcție de opțiunea clientului, la intervale de 30 de zile.

Prin gama sa variată de servicii, Flanco își propune să ofere clienților săi soluții omnichannel, care să integreze perfect experiența de cumpărare online-offline. Astfel, toate serviciile oferite sunt disponibile în rețeaua fizică și online, deopotrivă.

Flanco este unul dintre retailerii electro-IT care oferă clienților această soluție de plată nu doar online, ci și în întreaga sa rețea fizică. Flanco este un retailer autohton de produse IT&C, electronice și electrocasnice. Cu un număr de peste 1.500 de angajați, compania deţine o rețea de 158 de magazine, aflate în 112 orașe ale României.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Flanco oferă cumpărături în rate cu cardul de salariu în magazinele electro-IT