Lectură de 2 minute

10 Feb 2023 - Știri și Noutăți

FASHION HOUSE Pallady se extinde în 2023 și promite noi branduri în centrul comercial

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

FASHION HOUSE România, operatorul celor două centre outlet profesionale din România, anunță performanțe consolidate pentru anul 2022 și rezultate financiare excelente într-un context economic turbulent. Strategia mixului de retail a dus la deschiderea de noi magazine de top: Samsonite, Hervis, The Cosmetics Company Store (Estee Lauder, Clinique, Origins, Jo Malone, Mac și altele), Sport Vision, Chic Chic și altele, totalizând peste 2.700 mp închiriați. Ritmul de îmbunătățire a mixului de retail și a experienței de cumpărare este susținut și de deschiderea unei noi zone de restaurante cu un design deosebit care oferă peste 100 de locuri în interior și 150 de locuri în exterior. Interesul tot mai mare din partea chiriașilor, dar și al clienților, pentru ofertele de tip outlet a accelerat formalitățile pentru construcția fazei a doua a FASHION HOUSE Outlet Centre PALLADY, care va debuta în al doilea trimestru al anului 2023.

Sursa foto: Fashion House

Cu o creștere a valorii medii a bonului de cumpărături de peste 18% în FASHION HOUSE Militari și de 15% în FASHION HOUSE Pallady față de aceeași perioadă din 2021, cele două centre din București au pus premisele pentru încă un an cu o evoluție solidă într-o perioadă de contracție economică. Creșterea spectaculoasă a vânzărilor este susținută și de creșterea numărului de vizitatori cu 12% față de anul precedent, demonstrând că cele două centre outlet sunt un reper foarte important ca destinație de shopping pentru clienți. Acest lucru s-a reflectat și în creșterea vânzărilor cu 34% în FASHION HOUSE Militari și 19% în FASHION HOUSE Pallady, față de anul 2021.

Performanțele din București încurajează extinderea celui de-al doilea centru outlet profesional din România, cu o investiție totală de 45 de milioane de euro. FASHION HOUSE OUTLET Centre Pallady este cel de-al șaptelea centru de acest tip dezvoltat de Liebrecht & wood și FASHION HOUSE Group în Europa, iar odată cu deschiderea celei de-a doua faze vom adăuga noi chiriași ancoră, consolidând astfel poziția noastră ca punct de reper comercial în partea de sud-est a Bucureștiului.

Brendon O'Reilly, Managing Director al Grupului FASHION HOUSE

Centrele FASHION HOUSE din București își întâmpină zilnic cumpărătorii cu reduceri cuprinse între 30% și 70% la branduri precum adidas, Puma, Boss, Nike, Tommy Hilfiger, Calvin Klein, Cacharel, Diesel, US Polo, Tom Tailor, Under Armour, Nike, Levi`s, Marc'O Polo, Guess, Samsonite, Ecco, Liu Jo, Desigual și multe alte branduri premium.

FASHION HOUSE Group (FHGR) este unul dintre cei mai mari jucători din sectorul de outlet-uri la nivel european, cu experiență dovedită în proiectarea, dezvoltarea, finanțarea, închirierea, operarea și administrarea centrelor de tip outlet. Portofoliul de proiecte realizate de către FHGR include șapte centre outlet FASHION HOUSE de succes în Europa. Primul centru outlet FASHION HOUSE s-a deschis în 2004 în orașul polonez Sosnowiec, în apropiere de Katowice. În prezent, centrele outlet FASHION HOUSE pun la dispoziție în fiecare an peste 250 de mărci internaționale celor 10 milioane de clienți în patru unități din Europa, (dintre care două se află în România), cu o suprafață totală de peste 50.000 mp. Cel mai recent proiect FASHION HOUSE Outlet Centre s-a deschis la București în mai 2021. FASHION HOUSE Group face parte din Liebrecht & wooD Group, o companie europeană de dezvoltare imobiliară.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  FASHION HOUSE Pallady se extinde în 2023 și promite noi branduri în centrul comercial