Fashion Days urmează exemplu altor magazine online și lansează dAIsy, un asistent virtual AI 

Lectură de 2 minute

25 Sep 2024 - Știri și Noutăți

Fashion Days urmează exemplu altor magazine online și lansează dAIsy, un asistent virtual AI 

Redacția Retail.ro

Abonează-te pe  

Fashion Days își continuă misiunea de a îmbunătăți și optimiza experiența de shopping online prin lansarea unui asistent virtual bazat pe tehnologie AI. dAIsy îmbină inteligența artificială generativă cu vectorizarea catalogului de produse și căutarea semantică în funcție de dorințele utilizatorului: prima tehnologie îi permite clientului să aibă o conversație cât mai naturală, în timp ce a doua contribuie la o mai bună căutare în catalogul de produse.

 

Sursa foto: Pixabay

Cu dAIsy, totul devine mai simplu: utilizatorii oferă câteva detalii despre nevoia, stilul și preferințele lor, iar dAIsy oferă instant recomandări bazate pe cerința respectivă.

Ne dorim să oferim cea mai tare experiență de shopping clienților noștri și de aceea, pe lângă serviciile imbatabile pe care le oferim deja (livrarea foarte rapidă, proces de retur super ușor, abonamentul Genius, My Wallet by eMAG), pasul următor, în mod firesc, a fost să dezvoltăm acest asistent virtual powered by AI technology care are scopul de a îmbunătăți și mai mult experiența din aplicație”, declară Cristina Pîrjol, General Manager Fashion Days.

dAIsy a fost în dezvoltare din februarie 2024 și a trecut prin două etape de testare. Prima a fost internă, pe un grup restrâns de utilizatori, urmată de o testare mai extinsă, în care aproximativ 60.000 de useri Fashion Days au avut oportunitatea de a-l încerca și evalua.

“Una dintre cele mai mari provocări a fost faptul că, deși dAIsy poate executa seturi complexe de instrucțiuni, uneori pare să aibă atenția unui copil mic – o combinație de cunoștințe vaste în fashion și momente de neatenție care ne-a făcut să zâmbim în procesul de ajustare.” adaugă Mihai Scarlat, Software Architect Fashion Days.

Ce urmează?

În viitorul apropiat, dAIsy va fi disponibil exclusiv pentru utilizatorii logați în aplicația Fashion Days din România.

“Focusul nostru în lunile următoare va fi pe înțelegerea și adaptarea la feedback-ul clienților. În funcție de interacțiunile și preferințele lor, vom decide ce funcționalități să dezvoltăm pentru a face asistentul și mai util și eficient. Cel mai tare ne entuziasmează să vedem cum dAIsy poate face experiența de shopping și mai plăcută și captivantă pentru toată lumea!” spune Sorin Panduru, IT Director Fashion Days.

Citeste si:

eMAG: Ce cadouri comandă românii pe ultima sută de metri cu ocazia Valentine’s Day

 eMAG: Ce cadouri comandă românii pe ultima sută de metri cu ocazia Valentine’s Day

Fashion Days este cel mai mare magazin de fashion online din regiune, cu acces la una dintre cele mai dezvoltate rețele logistice: cel mai mare depozit din Europa Centrală și de Est care operează în totalitate cu energie verde și o rețea de aproape 4000 de lockere care asigură cea mai rapidă livrare pentru clienții săi.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Fashion Days urmează exemplu altor magazine online și lansează dAIsy, un asistent virtual AI