Lectură de 2 minute

22 Jun 2021 - Știri și Noutăți

Farmec relansează gama Gerovital H3 Hyaluron C cu un nou concept grafic

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Farmec relansează gama Gerovital H3 Hyaluron C într-o nouă prezentare. Noile produse ale gamei sunt disponibile într-o serie de noi ambalaje și conțin acid hialuronic pur, lipozomal, dar și vitamina C, potrivit unui comunicat de presă.

Noua prezentare a gamei transpune grafic beneficiile produselor, din perspectiva metodei de acțiune a principalului ingredient prezent în toate cele șase formule – acidul hialuronic. Noile ambajale afișează concentrațiile și beneficiile principalelor ingrediente ale produselor, acidul hialuronic și vitamina C.

Ce produse conține gama Gerovital H3 Hyaluron C

Gama Gerovital H3 Hyaluron C reunește produse de curățare și de îngrijire a tenului, pentru zi și pentru noapte, destinate femeilor cu vârsta de peste 30 de ani.

Gama conține apa micelară Gerovital H3 Hyaluron C, crema antirid de zi (cu acid hialuronic pur, lipozomal, vitamina C și niacinamidă), crema antirid de noapte, crema antirid pentru contur ochi și buze și fiolele cu acid hialuronic și vitamina C.

Produsele sunt disponibile în toate supermarketurile, hipermarketurile și magazinele de profil din țară, precum și în cele 8 magazine Farmec și 22 de magazine Gerovital, în magazinul în franciză din Pitești şi online, pe www.farmec.ro.

Farmec a extins la nivel național, în toate magazinele proprii, campania de responsabilitate socială „Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”. Începând cu luna aprilie, clienții vor putea recicla ambalajele din hârtie, plastic, sticlă și aluminiu ale produselor din portofoliul Farmec la punctele de colectare dedicate din magazinele Farmec și Gerovital din toată țara.

Farmec este una dintre cele mai mari și cu tradiție companii din România. Retailerul are certificare internațională GMP și comercializează produsele din portofoliu în aproximativ 30 țări.

În martie 2021, rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec cuprindea 8 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara, 22 magazine Gerovital, care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș și Râmnicu Vâlcea.

Citeste si:
Farmec a inaugurat încă un magazin. Câte unități vrea să deschidă până la finalul anului
Farmec a inaugurat încă un magazin. Câte unități vrea să deschidă până la finalul anului

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Farmec relansează gama Gerovital H3 Hyaluron C cu un nou concept grafic