Creionele sunt concepute special cu două capete, pentru a optimiza procesul unui machiaj care asigură echilibru între formă și nuanță: creionul ajută la obținerea formei dorite, prin aplicarea de tușe scurte, iar periuța circulară ușurează aranjarea firelor de păr în contur.
„Odată cu purtarea regulată a măștii, am putut observa și pe piața din România emergența unei noi tendințe în rândul consumatorilor noști, aceea de a-și accentua, prin machiaj, partea vizibilă a feței –ochii și sprâncenele. Deși în gama Gerovital Beauty exista deja un produs foarte apreciat de consumatorii noștri - Kitul pentru Sprâncene -, am extins varietatea de produse cu un creion pentru sprâncene, mai ușor de utilizat și preferat atât de pasionații de make-up, cât și de utilizatorii ocazionali”, a declarat Monica Martin, manager de produs Farmec.
Noile produse sunt disponibile în patru nuanțe: blond (pentru păr blond); hazel-brown (pentru părul castaniu sau roșcat); gray-brown (potrivit pentru sprâncenele ușor mai închise față de nuanța părului) și dark-brown (pentru părul brunet).
Creioanele conțin o formulă vegană, iar unul dintre ingredientele de bază este uleiul de cocos.
Gerovital Beauty este prima gamă de make-up din portofoliul Gerovital.
În martie 2021, rețeaua de magazine de brand deținute de Farmec cuprindea 8 magazine Farmec, localizate în Cluj-Napoca, Arad, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara, 22 magazine Gerovital, care se găsesc în București, Brașov, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova, Ploiești, Suceava, Iași, Piatra Neamț, Galați, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș și Râmnicu Vâlcea.
Farmec lansează cardurile cadou, cu ocazia sărbătorilor de iarnă
