Lectură de 2 minute

18 Oct 2022 - Știri și Noutăți

FAN Delivery lansează Priority, serviciul de livrare în cel mult 90 de minute

Cristina Marin

Abonează-te pe  

FAN Delivery, platformă online de personal shopping cu livrare rapidă, creată anul trecut de FAN Courier, lansează de luna aceasta ”Priority by FAN Delivery”, un serviciu de livrare ultra-rapidă disponibil în 6 orașe, accesibil oricărui retailer care dorește să ofere clienților săi produsele livrate în maximum 90 de minute. 

Sursa foto: FAN Courier/ FAN Delivery

”Prin acest serviciu ne adresăm retailerilor care au nevoie de soluții alternative de livrare rapidă pentru clienții lor. Priority este disponibil în toate orașele din România unde operează FAN Delivery și poate fi accesat de clientul final direct din site-ul magazinelor partenere, cu care FAN Delivery are contract. Produsele sunt ridicate din magazine în cel mai scurt timp de la plasarea comenzii și transportate la ușa destinatarului în maxim 90 de minute. Prin această extensie, FAN Delivery răspunde nevoilor clienților care au apetit pentru cumpărăturile online și doresc să economisească timp și, totodată, business-urilor care au nevoie de alternative de livrare ultra-rapidă”, a declarat Dragoș Arnăutu, CEO FAN Delivery.

Serviciul de livrare ultra-rapidă este disponibil în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Iași și Craiova, de luni până duminică, între orele 9.00-21.00, ora plasării ultimei comenzi.

Pentru a putea beneficia de serviciile FAN Delivery, retailerii care operează în cele șase orașe pot afla detalii operaționale și comerciale în urma unui mail trimis la office@fandelivery.ro.

După semnarea contractului, se comunică detaliile de conectare în platformă, unde pot plasa comenzile cu livrare ultra-rapidă, adăugând detalii despre destinatar și colet. Pentru operativitate, este disponibilă integrarea prin API (Application Programming Interface) sau se pot folosi plaformele integratoare de soluții de transport.

Produsele eligibile pentru serviciul Priority trebuie să se încadreze în dimensiunile: 70x150x30 cm, fără limită de greutate.

FAN Delivery, start-up lansat în decembrie 2021 de către FAN Courier, companie de curierat din România, este o platformă de personal shopping accesibilă tuturor companiilor, mari și mici, care oferă produse și servicii incluse în categoriile listate: Supermarket, Local & Sănătos, Florărie, Beauty & Care, Party Shop, Delicatese, Books & Gifts, Carne & Pește și Electronice. În lista serviciilor nu va fi inclus serviciul de livrare produse preparate gătite – mâncare caldă.

Clienții interesați să folosească serviciile FAN Delivery pot vedea lista vendorilor și, implicit, a produselor ce pot fi livrate rapid după înregistrarea pe platformă sau din aplicația mobilă. FAN Delivery este o platformă care acceptă plata online și în numerar a serviciilor.

Citeste si:
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului de magazine Mega Image, lansează o aplicație unificată pentru toate magazinele europene
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului de magazine Mega Image, lansează o aplicație unificată pentru toate magazinele europene

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  FAN Delivery lansează Priority, serviciul de livrare în cel mult 90 de minute