Lectură de un minut

24 Mai 2022 - Știri și Noutăți

eMAG: comercianții din marketplace au vândut mai mult cu 23% în ultimul an

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Sellerii din marketplace-ul eMAG și-au majorat volumul vânzărilor cu 23% în ultimul an față de anul precedent, iar peste 47% dintre comercianții de pe platformă au înregistrat vânzări în creștere.

„Cu ajutorul instrumentelor digitale și programelor pe care le-am dezvoltat, antreprenorii de pe eMAG Marketplace și-au crescut afacerile anul trecut: eMAG Genius, reducerea taxei de livrare în easybox sau vânzările cross-border au susținut și vor continua să susțină această creștere”, a declarat Stejara Pircan, senior VP eMAG.

Unul dintre programele care a susținut creșterea vânzărilor comercianților din marketplace este eMAG Genius, cu ajutorul căruia au înregistrat vânzări de două ori mai mari. De asemenea, articolele înscrise în programul Genius au atras cu 70% mai mult trafic.

Începând din luna mai a acestui an, pentru produsele care nu sunt incluse în programul Genius, eMAG a redus taxa pentru livrarea la easybox la nivelul unic de 9,99 lei. Ca urmare a acestei lansări, ponderea livrărilor produselor din marketplace la easybox a depășit 50%.

Creștere de 20 % a vânzărilor cross-border

Sellerii din România au listat 1,3 milioane de produse în eMAG marketplace Ungaria, unde au înregistrat vânzări cu 20% mai mari. După lansarea programului de vânzare cross-border în Ungaria, în urmă cu aproape un an, eMAG pregătește lansarea unui program similar de sprijin pentru extinderea în Bulgaria.

Companie românească fondată în 2001, eMAG activează pe piața de comerț online din România.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  eMAG: comercianții din marketplace au vândut mai mult cu 23% în ultimul an