Lectură de 2 minute

23 Dec 2021 - Știri și Noutăți

Elis Pavaje​​​​​​​ a început construcţia unei noi fabrici de prefabricate din beton la Arad

Anca Olteanu

Abonează-te pe  

Elis Pavaje a început la Arad lucrările pentru constructia celei de-a cincea fabrici de prefabricate din beton vibropresat și cea mai mare a companiei, cu o investiție de circa 20 de milioane de euro.

Noua fabrică va produce atât produse standard: pavele, dale, borduri, elemente prefabricate din beton pentru garduri şi ziduri, elemente de canalizare, cât şi produse speciale cu finisaje noi. Platformele noii fabrici se vor întinde pe o suprafaţă de teren de 110.000 metri pătraţi, iar capacitatea tehnologică a liniei de producţie va fi de 7.000 de metri pătraţi de pavele/zi. Se preconizează că fabrica va începe producția în a doua jumătate a anului viitor.

„Constructia de la Arad a fost o decizie firească, ca urmare a planului de dezvoltare teritorială. În conditiile în care costurile de transport reprezintă o pondere importantă în valoarea finală a mărfii, este important să fim în proximitatea clienților noștri. Fabrica de la Arad va deservi județele din vestul țării. Ca urmare a cererii de produse premium din aceasta zonă am decis să investim într-o linie de producție de ultimă generație, fapt ce va permite lansarea unor modele de pavele și dale cu finisaje superioare.

Clienții vor putea vedea produsele din oferta companiei montate într-un showroom de 6.000 mp care se va amenaja la fabrica de la Arad. Elis Pavaje a început deja angajările pentru noul punct de lucru, unde se vor crea 80 locuri de muncă, în cadrul departamentelor de producție, vânzări, logistică”, a precizat Emil Goța, director general al companiei.

Elis Pavaje face parte din grupul de firme Elis, deținute de familia Goța, în localitatea Petrești, jud. Alba. Pe lângă cele 4 fabrici de pavele și produse prefabricate din beton vibropresat, care activează sub denumirea Elis Pavaje, din grup fac parte și alte companii care furnizează agregate de carieră sau balastieră, beton asfaltic, pentru producția prefabricatelor din beton, în lucrările realizate de către Elis Pavaje și pentru vânzare.

Infiintată in 1991, în Petrești, județul Alba, compania oferă în prezent un sistem complet de produse și servicii, acoperind toate etapele procesului de amenajare, de la productie de prefabricate din beton vibropresat, consultantă și proiectare, până la transport, montaj și întreținere pavaj. Produsele Elis sunt disponibile în rețelele de bricolaj, într-o rețea de distribuitori, precum si în showroom-urile proprii din Petrești (Alba), Stoenești (Prahova), Secuienii Noi (Neamt), Vințu de Jos (Alba).

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Elis Pavaje​​​​​​​ a început construcţia unei noi fabrici de prefabricate din beton la Arad