Lectură de 3 minute

15 Jul 2021 - Știri și Noutăți

eJobs încheie primul semestru cu o cifră de afaceri de 5,5 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 70% față de anul trecut

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

După un 2019 în creștere și un 2020 dificil, primele șase luni ale acestui an marchează o revenire pe piața muncii. Astfel, plaforma de recrutare online eJobs încheie cu o cifră de afaceri de 5,5 milioane de euro, în creștere cu 70% față de anul trecut, potrivit unui comunicat de presă.

Evoluția din 2021 a fost generată atât de creșterea lunară a numărului de joburi nou postate pe platformă, cât și de serviciile conexe, care au fost, anul acesta, solicitate la un nivel mai mare decât în anii trecuți.

Închidem primul semestru cu o cifră de afaceri de peste 5,5 milioane de euro, în creștere cu aproape 70% față de anul trecut. Această evoluție nu vine neapărat ca o surpriză pentru că 2020 a fost pentru toată lumea un an de sacrificiu. Vestea bună este că deja am reușit să depășim cu aproximativ 10% și rezultatele aferente primelor 6 luni din 2019, care a fost un an foarte bun pentru piața de recrutare și, implicit, și pentru noi. În ceea ce privește cota de piață eJobs continuă să dețină peste 50% din industria locală de recrutare online”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

În prezent, aproximativ 5% din cifra de afaceri lunară a companiei este realizată din servicii non-core, precum campanii de digital performance derulate pentru clienții prezenți în platformă.

Iunie, cea mai bună lună pentru recrutare

Lunile mai și iunie au fost cele mai bune din acest an, dar iunie deține titlul de a doua cea mai bună lună din istoria eJobs, după ianuarie 2020. Pentru fiecare dintre aceste luni au fost înregistrate peste 35.000 de joburi noi și aproximativ 1,1 milioane de aplicări. De la începutul anului și până acum, pe eJobs.ro au fost postate peste 170.000 de locuri de muncă noi pentru care au existat 7,1 milioane de aplicări.

O altă sursă de creștere din acest an a fost revenirea companiilor de tip start-up pe piața recurtării. Astfel, peste 4.000 de start-up-uri înființate în ultimii doi ani au făcut angajări în ultimele 6 luni, cu un plus de 52% față de 2020.

În același timp, și angajatorii din străinătate au reluat, începând din primăvară, ofertele pentru candidații români. Acestora li se adaugă și angajatorii mari din România care și-au intensificat eforturile de recrutare odată cu reluarea activității la dinamica din 2019, în special în acele sectoare care au fost blocate de pandemie.

Vorbim deja despre 35.000 de joburi noi postate lunar de companii și despre sectoare în care angajatorii au realmente dificultăți în a găsi candidați, precum IT, HoReCa sau agricultură, deci demersurile lor de a-și întregi echipele se derulează la turaj maxim. Rezultatele de la final de an depind foarte mult de contextul economic pe care l-ar putea genera un eventual val patru, însă toate semnalele ne arată nu doar că nu va exista o nouă frână în recrutări, ba chiar că, din toamnă, cei mai muțli dintre angajatori vor reveni la ceea ce știam în 2019, respectiv munca de la birou, în condiții normale”, adaugă Bogdan Badea.

Citeste si:
De ce produsele IT refurbished sunt un factor important pentru bugetul oricărui tip de business
De ce produsele IT refurbished sunt un factor important pentru bugetul oricărui tip de business

eJobs este una dintre platformele de recrutare din România. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. Mai mult de 2 milioane de utilizatori unici folosesc în fiecare lună serviciile platformei eJobs.ro, iar zilnic sunt actualizate 7.000 de CV-uri.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  eJobs încheie primul semestru cu o cifră de afaceri de 5,5 milioane de euro, în creștere cu aproximativ 70% față de anul trecut