Lectură de un minut

13 Dec 2021 - Știri și Noutăți

Dedeman deschide un nou magazin în Câmpulung Moldovenesc și ajunge la o rețea de 57 de magazine

Roxana Vasile

Abonează-te pe  

Retailerul de bricolaj Dedeman deschide un nou magazin în Câmpulung Moldovenesc, pe 17 decembrie. Magazinul este situat pe Calea Transilvaniei, numărul 180, are o suprafață de peste 10.800 de metri pătrați, opt case de marcat, 345 de locuri de parcare și o stație de încărcare de mașini electrice.

Programul de funcționare este de luni până vineri de la ora 8 la ora 20, sâmbătă de la 8 la 18 și duminică de la 9 la 16. Din cei 10.800 de metri pătrați 1.000 sunt alocați pentru seră, 530 de metri pătrați pentru showroom mobilă, 410 metri pătrați showroom mobilier de baie 310 metri pătrați showroom gresie și faianță.

Dedeman, lider naţional în retailul materialelor de construcţii şi al amenajărilor interioare, cu capital românesc, a deschis pe 3 septembrie la Blejoi al 56-lea magazin din rețea, unde a angajat 190 de persoane, după o investiție de 14 milioane de euro.

Dedeman este afacerea începută în 1992, de frații Pavăl. Dedeman are 57 de magazine, cinci centre logistice, parc auto propriu, o gamă de peste 50.000 de produse pentru casă și grădină și peste 12.000 de angajaţi.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Dedeman deschide un nou magazin în Câmpulung Moldovenesc și ajunge la o rețea de 57 de magazine