Decorațiunile textile Sophia prind rădăcini în Timișoara: brandul românesc merge spre 100 de francize

Lectură de 3 minute

10 Oct 2025 - Știri și Noutăți

Decorațiunile textile Sophia prind rădăcini în Timișoara: brandul românesc merge spre 100 de francize

Diana Radu

Abonează-te pe  

Sophia, retailerul românesc specializat în decorațiuni textile personalizate, a inaugurat o nouă locație în sistem de franciză în Timișoara, cu o investiție de 50.000 euro. Situată pe strada Gheorghe Lazăr, nr. 9, noul showroom se înscrie în strategia de creştere a companiei de până la 100 de francize până la finalul anului 2026.

Sursa foto: Sophia

Extinderea marchează consolidarea prezenței Sophia în zona de vest a țării, într-o piață recunoscută pentru dinamismul sectorului de amenajări interioare și apetitul crescut pentru produse premium.

Evenimentul de deschidere a atras numeroși profesioniști din domeniu, comunitatea de arhitecți și designeri din Timișoara fiind prezentă în număr semnificativ pentru a descoperi noul spațiu și colecțiile exclusive Sophia.

Printre invitați s-a numărat și Mihai Caraghiaur, cel mai cunoscut designer român la nivel internațional.

Franciza Sophia Timișoara este operată de Raul Dumitraș, inginer în robotică și antreprenor în vârstă de 29 de ani cu o viziune artistică moștenită din familie.

Am crescut într-un mediu în care designul interior era parte din viața de zi cu zi, astfel că am recunoscut rapid potențialul pieței din Timișoara pentru un brand ca Sophia. Prin Sophia Timișoara îmi propun să ofer clienților o experiență completă, de la consultanță gratuită până la implementare, adaptată nevoilor fiecărui proiect.

Raul Dumitraș, proprietarul francizei Sophia Timișoara

Potrivit estimărilor francizatului, showroom-ul are potențialul de a genera venituri lunare consistente încă din primul an, cu potențial de creștere accelerată prin colaborări cu arhitecți, designeri și dezvoltatori imobiliari.

Citeste si:

Spectral Mobilă anunță noi magazine și o linie robotizată de vopsit în 2026

Spectral Mobilă anunță noi magazine și o linie robotizată de vopsit în 2026

Locația va pune la dispoziția clienților mostre exclusive de țesături din colecții proprii, consultanță la domiciliu, măsurători profesionale și soluții adaptate atât proiectelor rezidențiale, cât și celor comerciale.

Extinderea în Timișoara este o etapă importantă în planul Sophia de creștere a rețelei la 100 de francize în următorii doi ani, cu un accent puternic pe piețele din diaspora.

Brandul mizează pe un model de franciză care combină susținerea operațională training, marketing, producție, stocuri cu libertatea antreprenorului local de a adapta relația cu clientul la specificul pieței.

„Francizele reprezintă motorul creșterii Sophia.

Credem în potențialul antreprenorilor români și în valoarea produselor Made in România.

Pentru mine, fiecare nouă franciză nu este doar o extindere geografică, ci o investiție în comunitatea pe care o deservim.

Fiecare nouă locație vine la pachet cu tot know-how-ul și infrastructura noastră, dar aduce în același timp și o contribuție unică, specifică pieței locale.

Ne dorim ca Sophia să devină prima alegere pentru oricine caută calitate, inovație și personalizare, indiferent dacă este în București, Miami sau Timișoara”, a declarat Anamaria Ștefan Georgescu, fondatoarea Sophia.

Prezentă deja în 15 județe din România, cu puncte principale în București, Iași și Cluj-Napoca, Sophia operează și o franciză de succes în Miami (SUA) și în Mallorca, Spania.

În 2024, compania a atins o cifră de afaceri cumulată de 7 milioane de euro, printr-o rețea de 30 de magazine (dintre care 5 proprii și 25 în sistem de franciză).

Pentru 2025, Sophia estimează o creștere de peste 20%, susținută de extinderea pe piețele din SUA și Spania.

Sophia este un brand românesc specializat în decorațiuni textile personalizate: perdele și draperii la comandă, lenjerii, cuverturi, sisteme de prindere și mobilier tapițat. Cu 3 centre de producție proprii și o rețea de 30 de magazine, brandul este activ pe trei piețe – România, SUA și Spania – și a livrat soluții textile pentru peste 50.000 de locuințe, 15 muzee și zeci de hoteluri. Printre clienții Sophia se numără Hotel Marriott, Ibis, Novotel, Hotel Opera Mamaia, Hotel Pleiada Iași, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași și Muzeul Unirii.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Decorațiunile textile Sophia prind rădăcini în Timișoara: brandul românesc merge spre 100 de francize