Lectură de 5 minute

23 Feb 2023 - Știri și Noutăți

De la caviar la șofran: lista celor mai scumpe alimente din lume

Mădălina Dinu

Abonează-te pe  

Tonul roșu din Japonia (kuro maguro), trufa albă din nordul Italiei, jambonul iberic din Spania și Portugalia sau cel mai delicat șofran (aur roșu) din lume sunt doar câteva dintre componentele unei cine de lux. Iată lista celor mai scumpe zece alimente din lume, realizată de msn.com

Sursa foto: Victoria Shes / Unsplash

Cu toate că fiecare țară are propriile comori gastronomice, unele dintre ele au un preț foarte mare. De exemplu, caviarul de sturion, care a devenit un simbol al statutului înaltei societăți la apogeul imperialismului rusesc, în secolul al XIX-lea, este extrem de rar, iar factorul de raritate a fost, încă de atunci, principalul determinant al prețului său.

Lista celor mai scumpe zece alimente din lume

  • Caviarul

Aceste icre de pește sau icre de sturioni maturate, sărate o singură dată, se numără printre cele mai scumpe alimente din lume.

Tipurile de caviar care se remarcă cel mai mult sunt caviarul beluga, caviarul osetra și caviarul sevruga. Caviarul beluga „Almas”, obținut dintr-un sturion beluga iranian rar, deține recordul mondial Guinness pentru cel mai scump caviar, cu un cost de 20.000 dolari pe kilogram, începând cu 22 februarie 2023.

Valoarea totală a pieței globale de caviar a fost de 304,9 milioane de dolari în 2020, potrivit unui raport GlobalNewswire din 2022.

Speciile de sturioni de calitate se găsesc, în special, în Siberia, China și America de Nord.

  • Șofranul

Unul dintre cele mai scumpe alimente din lume, șofranul își motivează prețul ridicat prin cele 75.000 de flori de șofran care sunt necesare pentru a obține circa 400 de grame de condiment. Stigmatele care se găsesc în centrul florii Crocus sativus (o floare purpurie din familia Iris) formează firele de șofran, iar în fiecare floare există doar trei stigmate de culoare galben-portocalie.

Acestea sunt cultivate în principal în Iran, Grecia, Spania și India. Potrivit unui raport din 2022 al Reader's Digest, aproape 90 % din cele 300 de tone de șofran recoltate în fiecare an provin din Iran.

Citeste si:
Penny a atins pragul de 200 de măcelării partenere în magazinele din întreaga rețea din țară
Penny a atins pragul de 200 de măcelării partenere în magazinele din întreaga rețea din țară

Un gram de șofran poate avea un preț cuprins între 7 și 15 dolari americani. Șofranul Kashmiri, cel mai fin și mai scump din lume, se poate vinde cu peste 1.500 dolari pe livră (aproximativ 400 de grame).

  • Trufa albă

Trufele albe se găsesc mai ales în Toscana, în regiunea Piemont din nordul Italiei, în Emilia-Romagna, în Marches și în peninsula Istria din Croația. Crește la aproximativ 30 de centimetri sub pământ și poate fi localizată doar cu ajutorul unor câini dresați. Aceste trufe sunt binecunoscute pentru aroma și gustul lor exclusivist.

Trufa albă (Tuber magnatum pico) este, de asemenea, cea mai scumpă ciupercă comestibilă din lume. Începând cu 22 februarie 2023, un kilogram de trufă albă costă până la 3.000 de dolari, precizează Guinness World Records.

  • Mierea Elvish

Gustul acestui produs alimentar fac ca prețul său să urce vertiginos, până la aproximativ 5.330 de dolari pe kilogram.

Prețul ridicat al varietății de miere Elvish este atribuit modului în care este obținută. Sursa principală este o peșteră adâncă de 1.800 de metri din orașul turc Artvin. Potrivit Ecocolmena, mineralele din peșteră contribuie la aroma unică a mierii.

În plus, obținerea acestei mieri nu implică niciun apicultor sau stup. Mierea Elvish este produsă în mod natural, albinele colectând polenul din florile sălbatice aflate în pădurile din jurul orașului Artvin și transformându-l apoi în „aur lichid” în peșteră.

  • Jambonul iberic

Delectarea cu șuncă iberică (Jamón Ibérico) este un vis pentru toți iubitorii de mâncare. Această șuncă scumpă provine din pulpa posterioară a porcilor negri, care trebuie să se matureze timp de 24 până la 36 de luni și este produsă în Portugalia și Spania.

Potrivit Guinness World Records, un Jambon Iberic de Bellota, șunca iberică de cea mai bună calitate, costă în jur de 13.000 de dolari.

Jambonul Iberico de Bellota are o perioadă de maturare mai lungă decât jambonul iberic. Procesul presupune ca porcii (de la care se obține șunca) să fie crescuți timp de doi ani, urmând ca picioarele șuncii să fie uscate timp de până la cinci ani.

  • Carne de vită Wagyu

Suculentă, fragedă și cu un gust puternic, carnea Wagyu, care își trage numele de la vaca japoneză Wagyu, este foarte diferită de carnea de vită tradițională, iar 500 de grame pot costa până la 200 de dolari.

Potrivit Business Insider India, fiecare din vacile care produc carnea de vită Wagyu ajunge la aproximativ 30.000 dolari la licitație.

Vacile implicate în producerea cărnii de vită Wagyu sunt crescute pentru rezistență fizică. Acest proces face ca ele să aibă mai multe celule adipoase intramusculare. Ca urmare, grăsimea se distribuie mai uniform în mușchi și le conferă o culoare roz specifică și un gust fraged.

Olive Wagyu este considerată cea mai rară friptură din lume - o porție costând între 120 și 300 de dolari.

  • Ton roșu

Tonul roșu este, de asemenea, unul dintre cele mai costisitoare produse alimentare din lume, din cauza rarității sale. Potrivit World Wildlife, populația acestui pește a scăzut enorm - pescuitul excesiv al tonului roșu din Atlantic, al tonului roșu din Pacific și al tonului roșu din sud a fost determinat în mare parte de cererea de pe piețele de sushi.

În timp ce prețul tonului roșu depinde de tip și de locație, o licitație recentă din Japonia a dus prețul pe kilogram până la 1.300 de dolari.

Pe 5 ianuarie 2023, un ton roșu de 212 kilograme a fost scos la licitația de Anul Nou, din piața de pește Toyosu, din Tokyo, pentru 273.000 de dolari, potrivit The Japan Times.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  De la caviar la șofran: lista celor mai scumpe alimente din lume