Lectură de 3 minute

31 Aug 2022 - Știri și Noutăți

Daniel Spiridon este noul CEO al eMAG Ungaria   

Viorela Pitulice

Abonează-te pe  

eMAG își întărește, ca parte a obiectivului său de a dezvolta un ecosistem de eCommerce puternic în regiune, echipa de management din Ungaria și îl numește pe Daniel Spiridon în poziția de CEO, începând cu data de 1 septembrie.

Daniel Spiridon a avut un rol esențial în încheierea fuziunii eMAG cu Extreme Digital, finalizată în primăvara acestui an, datorită căreia clienții din Ungaria pot accesa 4 milioane de produse de pe o platformă unică, eMAG.hu și aplicația eMAG.

În vederea dezvoltării ecosistemului la nivel internațional, eMAG are în derulare investiții de 785 de milioane de lei în următorii doi ani, se arată într-un comunicat al companiei.

Din acest plan face parte și un nou depozit la Dunaharaszti, lângă Budapesta, o investiție de 100 de milioane de euro care va fi finalizată la începutul anului viitor, cu ajutorul căreia își propune să le ofere clienților servicii de livrare accelerată și acces la o gamă și mai mare de produse din toate categoriile. În prezent, eMAG numără peste 2 milioane de clienți în Ungaria și beneficiază de infrastructura a peste 600 de unități easybox.

Retail jobs

eMAG Ungaria este cea mai mare companie românească din Ungaria și ocupă locul I în topul comerțului online. Din acest ecosistem face parte platforma eMAG Marketplace din Ungaria, pe care cresc și dezvoltă afaceri peste 2.000 de antreprenori români.

„Ne-am propus să creăm cel mai puternic ecosistem de eCommerce regional și am atins o bornă importantă în acest parcurs prin fuziunea dintre eMAG si Extreme Digital. Împreună sub un singur brand suntem în poziția în care le putem oferi clienților o gamă mai mare de produse și servicii îmbunătățite. Din decembrie 2021, Daniel și echipa lui au lucrat la încheierea acestei fuziuni și la întărirea direcției strategice. El a ajutat la creșterea colaborării între echipele din Ungaria, Bulgaria și România și a lucrat îndeaproape cu echipa din Ungaria în ultimul an. Îl felicit pe pentru noul său rol, cu încrederea că va continua să imprime aceeași viziune care ne-a adus succesul acasă, în România, construind proiecte cu valoare pentru clienții noștri,” a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

„Mă bucur că am ocazia să contribui la această construcție, prin care ne dorim să le oferim în continuare clienților noștri din întreaga regiune servicii bune și soluții menite să îi ajute să traverseze această perioadă marcată de incertitudini. Astfel, putem să susținem și alți antreprenori să aibă succes în noul climat economic și să crească cu ajutorul eMAG Marketplace,” a spus Daniel Spiridon, CEO eMAG Ungaria.

Daniel Spiridon s-a alăturat echipei eMAG ca VP Business Development & Strategy în 2021, după o experiență de peste 15 ani în cadrul firmei de consultanță în management strategic McKinsey, unde a condus filiala din România, și a contribuit la accelerarea transformării digitale a unor companii de top din Europa Centrală si de Est, din poziția de coordonator regional al echipei de Telecom, Media și Tehnologie.

Citeste si:
eMAG: O familie va aloca, anul acesta, aproximativ 520 de lei pentru un ghiozdan complet echipat
eMAG: O familie va aloca, anul acesta, aproximativ 520 de lei pentru un ghiozdan complet echipat

Despre eMAG

Companie românească fondată în 2001, eMAG este un pionier al pieței de comerț online din România, iar în 2022 a devenit cel mai valoros brand românesc și prima companie de ecommerce care ocupă primul loc în clasamentul Brand Finance.

De peste 20 de ani, compania investește constant în servicii digitale bazate pe tehnologii dezvoltate în România, care ajută clienții să economisească timp și bani, și a creat un ecosistem regional, exportând modelul local cu succes în Bulgaria și Ungaria.

Retail.ro /  Retail.ro /  Știri și Noutăți /  Daniel Spiridon este noul CEO al eMAG Ungaria